„Sunt bucuros că am revenit, dar am niște principii!** Dacă nu-mi place ceva, plec!”
Basarab Panduru a ținut astăzi prima conferință oficială, după
ce a fost instalat în funcția de director sportiv la Steaua. Pandi’
e bucuros că a revenit alături de Steaua, clubul unde a evoluat ca
jucător timp de cinci ani, însă afirmă că nu vrea să-și încalce
principiile, în perioada în care va lucra în Ghencea.
„E normal să mă consult cu Bergodi. Asta e funcția. O să
vedem ce o să se întâmple. Nu vin eu acum cu cine știe ce lucruri
noi, nemaiauzite. Până acum, oamenii de-aici și-au făcut treaba
bine. O să vorbesc și cu fanii, dar va depinde de ei. Contează să
fie cât mai mulți spectatori. Am spus că stau pe bancă, dar mă mai
gândesc, să văd dacă e nevoie. Antrenorul principal e responsabil
de disciplină. Toată lumea să stea liniștită, mai mult decât să
discut cu antrenorul nu pot să fac acum. Lumea o să mă judece în
viitor, să vadă dacă m-am ținut de cuvânt.Sunt bucuros că am
revenit, dar nu cu orice preț. Am niște principii, nu știu dacă e
bine, dar eu țin la ele. Dacă mie nu-mi place, mai bine
plec”, a spus Panduru, într-o conferință de presă.