Sunt complexați de Steaua! „U” nu a mai câștigat în Ghencea de 36 de ani
„U” începe returul pe un teren pe care l-a părăsit mai mereu cu
capul plecat. Ca și „dușmanii” de la CFR, alb-negrii au dezvoltat
un complex în fața roș-albaștrilor, mai cu seamă în Ghencea, unde
au scos ultimul punct în 1974.
„U” Cluj a câștigat ultimul punct în Ghencea acum 36 de ani, urmare
a unei remize, scor 1-1, iar de atunci a pierdut toate cele 19
partide jucate în Ghencea. Mai mult, nici înainte de acel egal
alb-negrii nu reușiseră mare brânză contra roș-albaștrilor, pe
terenul cărora, din 43 de partide, au câștigat doar două (1947 și
1962), remizând în alte șase. Bilanțul catastrofal nu-i împiedică
însă pe alb-negri să viseze înaintea meciului de luni seara. „Eu
sper la șase puncte în ultimele două meciuri din acest an, iar
primele trebuie să le luăm în Ghencea. Sper să își spună cuvântul
și oboseala acumulată de steliști în meciul cu Liverpool. De
asemenea, mizez pe faptul că la noi concentrarea la meciurile pe
care le-am avut cu echipele mari a fost mai mare. Sper și cred că
va fi la fel și în Ghencea”, a spus Păcurar, mijlocașul care a
început acest campionat chiar în tricoul grupării
bucureștene.
„Nu e
meci special”
Pentru Alex Păcurar, confruntarea cu Steaua nu este un meci aparte
sau cel puțin așa susține fostul echipier al roș-albaștrilor. „Merg
în Ghencea ca adversar, însă nu e ceva special pentru mine, nu e un
meci aparte, ci unul ca oricare altul. Am văzut Steaua – Liverpool
și cred că fosta mea echipă a făcut o partidă reușită, contra unui
adversar foarte puternic. Un egal contra unei grupări de talia
formației Liverpool nu poate decât să îți dea curaj”, a mai
precizat Păcurar.
9% din
punctele puse în joc au obținut până acum clujenii în confruntările
cu Steaua
36 de ani au trecut
de când Universitatea nu a mai câștigat un punct în Ghencea
„Și în
timpul meciului cu Liverpool mă gândeam la «U» Cluj, e o partidă
foarte importantă pentru noi”, Mihai Stoica, manager
Steaua