„Sunt convins că am luat decizia corectă”. Explicațiile omului care nu a ajuns nici de această dată pe banca tehnică a echipei de suflet. De ce a refuzat Claudiu Niculescu oferta lui Dinamo și momentul în care „am fost puțin derutat”

Pentru a doua oară în scurta caireră de antrenor, Claudiu Niculescu (41 de ani) a fost la un pas să o preia pe Dinamo. Dacă în septembrie conducerea din Ștefan cel Mare l-a preferat pe Vasile Miriuță, acum a venit rândul fostului atacant să refuze colaborarea. La scurt timp după ce a transmis că va rămâne la FC Voluntari, iar Vasile Miriuță a fost reconfirmat în funcție, „Clau-gol” a explicat motivele care l-au făcut să nu accepte propunerea venită din partea clubului la care s-a consacrat ca jucător.

În afara situației incerte de la Dinamo, tânărul antrenor a fost influențat și de relația pe care o are cu șefii de la FC Voluntari, echipă care i-a dat șansa să antreneze în Liga 1 și cu care a câștigat Cupa și Supercupa României. Convins că a luat cea mai bună decizie, Niculescu anunță, din nou, că va ocupa, cândva, banca tehnică a lui Dinamo și recunoaște că a fost derutat de cele petrecute în septembrie, când Mutu l-a vrut, dar Negoiță l-a preferat pe Miriuță: „Am fost sunat de cei din conducerea lui Dinamo, nu am cum să neg asta. Am negociat, dar nu voi pleca de la Voluntari, pentru că am un respect deosebit pentru oamenii de aici. Mi-au dat șansa să revin în Liga 1 și am considerat că nu pot lăsa lucrurile la jumătate. Am avut o discuție civilizată, am vorbit despre fotbal. Mi-au spus că mă doresc, le-am mulțumit foarte mult pentru ofertă, dar am considerat că nu este momentul să vin la Dinamo. Sunt convins că este decizia corectă. Îmi doresc ca într-o zi să antrenez Dinamo, dar rămâne de văzut când va fi.

Nu m-a deranjat că nu am fost numit data trecută (n. red – când Vasile Miriuță a fost ales ca înlocuitor al lui Contra). Doar am fost puțin derutat. Personal îmi doresc să intru în play-off cu FC Voluntari. Și jucătorii vor asta, chiar dacă nu e obiectivul nostru”, a declarat Niculescu, miercuri, la câteva zeci de minute după ce și-a făcut publică decizia de a refuza propunerea „câinilor”.

Publicat: 22 11. 2017, 12:10
Actualizat: 22 11. 2017, 12:52