Daniel Pancu și-a reziliat contractul cu Vaslui și așteaptă să fie declarat jucător liber pentru a negocia cu Rapid. Pancu spune că a luat de mult timp hotărârea de a pleca de la Vaslui și că, dacă nu se va înțelege cu giuleștenii, are oferte și de la arabi.
„Am reziliat azi contractul cu Vaslui, urmează să merg cu documentele la Comisie să fiu declarat jucător liber. A fost dorința mea, pentru că am fost dezamăgit de ce s-a întâmplat, sunt două-trei luni de când vreau să plec de la Vaslui. Când a venit Viorel Hizo era prea târziu, decizia mea era luată. Eu mă întorc greu când hotărăsc ceva, îmi pare rău, pentru că am lucrat bine împreună”, a declarat Pancu
„Dacă nu mă înțeleg cu Rapid, am oferte de la arabi”
„Am vorbit cu cei de la Rapid, ne vom întâlni zilele astea și vom vedea. Probabilitatea să revin e foarte mare. Mai am oferte și din țările arabe, prima opțiune e Rapid, dar nu e nici o problemă dacă nu mă pot întoarce”, a mai zis Pancu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER