„Sunt dezamăgit! Sper să reparăm pe parcurs ce am greșit cu CFR”** Levy, despre returul cu Liverpool
Ronny Levy a declarat luni, după înfrângerea în fața CFR-ului,
că este foarte dezamăgit și că terenul i-a stors de puteri pe
Bilașco și ai lui. Antrenorul Unirii spune că va fi foarte greu să
își remonteze jucătorii pentru meciul cu Liverpool!
„Sunt foarte dezamăgit. A fost un joc dificil, în special
pentru că a urmat celui de la Liverpool care ne-a stors de puteri.
Din păcate, am făcut o greșeală în apărare și am luat gol. Am avut
și unele ocazii de care nu am profitat. Gazonul a fost foarte
dificil pentru a juca fotbal, a trebuit să luptăm mai mult și nu
ne-am putut organiza bine jocul. A fost abia primul meci și sper să
reparăm pe parcurs ce am pierdut astăzi”, a spus
Levy.
Vrea un stadion plin
cu Liverpool!
„E greu să îi remontezi fizic pe jucători, venind după două
luni de pauză, dar cred că ei se vor pregăti pentru a-i întâlni pe
cei de la Liverpool, pentru că nu joci în fiecare zi contra lor.
Sper ca Stadionul Steaua să fie plin. Poate că e mai bine pentru
noi dacă gazonul va fi mai prost, pentru că Liverpool este favorită
și, în mod normal, va controla jocul, iar noi vom încerca să
recuperăm și să plecăm pe contraatac”.
La meciul cu CFR Cluj, Ronny Levy a fost filmat special de un
reporter israelian, sosit în România pentru a realiza un material
cu tehnicianul echipei Unirea Urziceni.