Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a vorbit despre partida de diseară pe care echipa sa o va susține pe teren propriu în fața Stelei. Mureșan speră la victorie, dar spune că îi va fi greu să îl vadă pe Antonio Semedo îmbrăcând tricoul Stelei pe terenul din Gruia. Oficialul cfr-ist a spus că mutarea atacantului portughez nu va fi singulară și oricând este dispus să negocieze cu Gigi Becali pentru jucători.
"Va fi puțin ciudat pentru noi să îl vedem pe Semedo în tricoul Stelei. Așa este viața. Nu există regrete și probleme în privința transferului. Când un jucător și-a făcut datoria pentru un club e liber să plece oriunde. Relația între mine și Gigi Becali s-a îmbunătățit și oricând sunt dipus să mă așez cu el la negocieri. Dacă vrea vorbim și despre Fabbiani dacă îl interesează.", a spus oficialul clujean la Realitatea TV.
Meciul dintre CFR Cluj și Steaua are loc diseară de la 20:45
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER