„Sunt dispus să preiau Rapidul,** dar numai Dumnezeu știe ce intenții are Copos!”

Omul de afaceri german Lutz Stache nu a renunțat la gândul de a
cumpăra Rapidul. Întors de câteva zile din vacanță, Stache este
hotărât să reia tratativele cu George Copos chiar dacă prima rundă
de negocieri nu a avut finalitatea dorită.

„Am fost plecat în concediu de unde m-am întors abia de câteva
zile. Eu nu am renunțat la intenția de a cumpăra clubul Rapid.
Chiar am de gând ca, în zilele următoare, să reiau discuțiile cu
domnul Copos și rămâne de văzut ce se va întâmpla. Eu, unul, sunt
în continuare interesat de echipa din Giulești. Am avut mai multe
discuții cu domnul Copos, iar acestea au mers bine până la un
punct. A apărut însă acea problemă cu o datorie de șapte-opt
milioane de euro către o persoană (n.r. – Fathi Taher), iar atunci
am întrerupt negocierile, pentru a se lămuri acea situație. Au
venit apoi Sărbătorile de Iarnă și am plecat în concediu. Dacă se
vor lămuri toate aceste probleme, sunt dispus să preiau clubul.
Numai Dumnezeu știe care sunt adevăratele intenții ale domnului
Copos! Eu, unul, înclin să cred că da, a vrut să vândă, altfel nu
cred că și-ar fi dat interesul atât de mult în această
privință”
, a declarat Lutz Stache pentru EVenimentul
Zilei.

Publicat: 09 02. 2010, 09:48
Actualizat: 09 02. 2010, 10:40