„Sunt fericit!” e noul hit la Steaua!** ProSport a vorbit cu „Țapinarii”, autorii celui mai fredonat cântec al steliștilor după victoria din derby

„Sunt fericit”, melodia a cărei primă strofă este cântată de fanii Stelei, a fost cea cu care „Țapinarii” au debutat în muzică, în 2001

Contrastul între ultrașii de la Peluza Sud și băieții din trupa Țapinarii e mare. Dincolo de diferența „operată” de primii în strofa melodiei „Sunt fericit”, acolo unde au înlocuit „sensul vieții l-am descoperit” cu „scopul vieții l-am găsit”. Nu au șepci cu cozorocul drept, nici hanorace negre și nici încălțăminte Lonsdale.

„Suntem șocați!”

Cosmin Covei și Adrian Tănase sunt doi tipi trecuți de 30 de ani care au debutat în muzică sub numele de „Țapinarii” în 2001, chiar cu piesa preluată de galeria Stelei. „Nu avem nicio treabă cu fotbalul, recunoaștem! Povestea piesei e simplă. Am vrut să dăm o definiție a fericirii”, spune Cosmin. „Am văzut pe facebook ce se întâmplă cu piesa noastră și am rămas șocat, încerc să-mi revin”, îl completează și Tănase, colegul său, care ține să facă o precizare. „Nu am nicio legătură cu Tănase de la Steaua„!

„Putem face un imn”

Adoptată de fani, de manageri și de patron, cântată de peluză într-un featuring cu echipa la finalul meciului, prima strofă a melodiei „Sunt fericit” are toate șansele să devină imnul Stelei, lucru confirmat chiar de unul dintre managerii echipei. „Nu ni s-a propus să facem o adaptare pentru Steaua. Dar dacă ne va cere cineva ne vom gândi și vom încerca să facem un lucru bun, care să rămână un imn pentru mult timp de acum încolo. Poate o cântăm chiar pe stadion, după ce va câștiga Steaua titlul”, comentează băieții o potențială colaborare. „Noi suntem fericiți și dacă melodia e cântată doar de suporteri, fără noi. E măreț, e grandios pentru Țapinarii. Am înțeles că ei au tot căutat imnuri până acum, dar nu au găsit nimic potrivit”.

Trăiesc „visul românesc”

Au fost peste 49.000 de fani la marele derby. Minus 6000 de dinamoviști, tot rămân peste 40.000 de persoane care au fredonat refrenul. Record pentru Țapinarii? „Am mai cântat-o la câteva Stufstock-uri, la câteva Folk You, la Peninsula, la care au fost zeci de mii de oameni. E adaptarea unui „American dream”. Visul românesc. După ce începi să cânți într-un club cu câțiva oameni în față, ajungi la festivaluri și acum să te cânte lumea pe stadion…e tare.” O colaborare cu Steaua? „Am vorbit cu mangerul lor pe facebook și ne-a spus că a urlat, efectiv, melodia în ultimele trei zile. L-am rugat doar ca de acum încolo să spună cine o cântă”, au încheiat băieții discuția cu ProSport.

Galeria nu plagiază, nu suntem nebuni să credem așa ceva. Suntem onorați că oameni de acolo ne ascultă muzica
Cosmin, trupa „Țapinarii”

Nu o să mergem acum pe stadion doar pentru că ne este fredonată o strofă dintr-o melodie. Bine, dacă ne invită la lojă, poate ne ducem
Adrian, trupa „Țapinarii”

Nu suntem la primul contact cu steliștii. Bănel Nicoliță dădea din cap pe melodia «Și zeii» acum câțiva ani, la emisiunea «Happy Hour»
Cosmin, trupa „Țapinarii”

Publicat: 06 11. 2012, 10:16
Actualizat: 06 11. 2012, 10:17