Tehnicianul echipei Rapid este foarte fericit că Vladimir Bozovoc s-a întors la echipă, cu toate că acesta este în urmă cu pregătirea fizică și doar peste zece zile ar putea deveni apt de joc.
"Am făcut presiune ca Bozovic să revină. E un jucător important, un jucător de care Rapid are nevoie. Absența lui în finalul campionatului trecut a contat foarte mult. El este în urmă cu pregătirea, pentru că a venit târziu, dar în zece zile sper să fie apt de joc, să fie cel care a fost. Eu sunt foarte bucuros că a revenit la echipă", a declarat Hizo.
În luna aprilie, Vladimir Bozovici a plecat în Serbia fără acordul celor de la Rapid după ce proprietarul imobilului în care locuia, l-a evacuat pe motiv de neplata chiriei de către gruparea din Giulești. Fundașul a refuzat să se mai întoarcă la București, deși contractul său cu Rapid expiră în vara anului 2010. El a revenit săptămâna trecută la echipă în timpul turneului de pregătire din Germania.
Hizo este mulțumit de transferurile pe care le-a efectuat echipa în această vară. "Helder e un jucător brazilian care vine de la Nancy, e tânăr, plin de calități. Așteptăm să se acomodeze și să fie util echipei. Matici este un mijlocaș sloven cu opt selecții la echipa națională a țării sale. Este un jucător echilibrat care își va aduce contribuția la rezultatele echipei. Iar Vali Negru e un jucător care știe ce înseamnă Rapidul și cu siguranță se va acomoda repede aici. Eu l-am dorit înapoi aici și mă bucur că a revenit", a spus antrenorul din Giulești.
Antrenorul Rapidului îl respectă pe fostul jucător al giuleștenilor, Vasile Maftei, care s-a transferat la Unirea Urziceni, și îi regretă plecarea. "Din păcate ne-am despărțit de Maftei. E un regret pe care îl am în suflet. Maftei a fost trup și suflet pentru această echipă, un jucător care și-a câștigat aprecierea colegilor, a antrenorilor, precum și a suporterilor. Dar asta este viața".
Hizo își dorește o victorie în meciul cu Poli Iași: "Jocul cu Poli Iași va fi destul de greu. Să nu uităm că Iașiul ne-a scos din Cupa UEFA. Vrem să începem cu o victorie, mai ales că urmează două meciul dificile cu Unirea Urziceni și FC Timișoara", a declarat antrenorul Rapidului.Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER