„Sunt foarte supărat, Rapid ne-a bătut pe contraatac!”

Fundașul central al Bistriței, Joao Pedro Azevedo, crede că ardelenii ar fi putut obține o remiză în meciul cu Rapid dacă nu ar fi fost lipsiți de șansă.

 

Jucătoul lui Sabău a greșit decisiv la primul gol primit de Gloria, dar și-a răscumpărat într-o oarecare măsură greșeala, reușind să reducă din handicap.

 

În ciuda rezultatului modest, apărătorul bistrițenilor privește cu optimism spre viitor și promite că, în etapa viitoare, la Craiova, echipa va arăta cu totul altfel.

 

"Sunt foarte supărat. Puteam scoate un egal. În a doua repriză am fost foarte motivați. Am și avut ocazii. Nu am marcat, a făcut-o Rapid pe contraatac. Am înscris, dar, din păcate, nu a fost de ajuns golul meu. Acum, capul sus, urmează alt meci greu. Mergem la Craiova să câștigăm", a spus Joao Pedro Azevedo.

 

Radu Mărginean crede că dacă formația ardeleană ar fi reușit să înscrie în prima repriză, când au avut o ocazie monumentală, soarta meciului ar fi fost alta:  "Acea ratare din prima repriză ne-a costat. După ce au dat gol, oaspeții au jucat mai bine. Până atunci nu le-am dat spații. Am avut agresivitate mai mare. După 2-1 nu am ami reușit să contăm. Puteam scoate un egal la un moment dat. Am început prost returul, dar sper să ne revenim"

Publicat: 01 03. 2009, 20:49
Actualizat: 01 03. 2009, 20:50