George Copos este convins că partida Steaua – Rapid nu este decisivă în ceea ce privește calificarea vreuneia din cele două rivale în Europa League. Finanțatorul Rapidului vorbește iar despre despărțirea sa de formația din Giulești și spune că speră să "mai reziste" măcar până la finalul campionatului.
"Și un punct în Ghencea ar fi bun pentru Rapid. Nu e un meci de totul sau nimic pentru noi. Nu cred că cine pierde ratează cupele europene. Și Steaua și Rapid merită să joace în Europa League. În 2005 și 2006 au dus greul pentru România în Europa.
Ar fi incorect și pentru fanii noștri, și pentru fanii Stelei ca partida să se joace fără spectatori.
Sunt lângă domnul Hizo pentru că este un om lângă care merită să stai. Sunt încă lângă Rapid, cât o să mai pot… îmi doresc să rezist până la finalul campionatului.
E foarte bine că ne arbitrează un străin, dar cred că și arbitrii noștri sunt foarte buni. Îmi pare rău de ce se întâmplă în aceste zile în fotbalul românesc. Nici fotbalul, nici societatea românească nu au nevoie de așa ceva",a declarat George Copos la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER