Sunt invincibili!** Poli a rămas în picioare și după hopul CFR

Timișorenii au trecut și peste partida din Gruia (2-1 cu CFR) și
au bifat astfel meciul cu numărul 20 fără a cunoaște înfrângerea în
Liga I. Ultima echipă care a reușit această performață este Dinamo,
în urmă cu 19 ani.

Echipa din „Ștefan cel Mare” a câștigat campionatul în ediția
1991-92, terminând sezonul cu cifra zero în dreptul înfrângerilor.
Poli mai are încă 14 meciuri pentru a egala această performanță,
însă, cel puțin din punctul de vedere al patronului, bănățenii nu
țintesc acest lucru. „Nu ne interesează deloc
invincibilitatea, mai bine riscăm. Asta le-am și transmis tuturor
celor de la echipă, să nu se gândească la această distincție, de a
rămâne neînvinși. Dusan Uhrin știe ce i-am cerut și mi-a plăcut
schimbarea făcută la Cluj. A scos un închizător și a introdus un
atacant, lucru care arată că nu jucăm la egal”
, a afirmat
Marian Iancu.

Mai sunt
doar patru echipe neînvinse

Pe de altă parte, Poli face parte dintr-un grup de doar patru
formații care nu au pierdut niciun joc în primele ligi din Europa.
FC Porto (Portugalia), Litex Loveci (Bulgaria) și Valetta (Malta)
sunt însă lideri autoritari în țările lor. Porto are nouă puncte
avans față de locul al doilea, Litex are opt, iar Valetta, șapte.
Poli mai are de recuperat cinci puncte pentru a-i prinde din urmă
pe cei de la Oțelul, iar acest lucru arată că prea multe egaluri
strică și explică de ce Iancu nu mai vrea să audă de
invincibilitate.

„Nu cred că fotbaliștii s-au gândit să joace vreodată la egal,
pur și simplu așa au decurs acele lucruri”
, Marian Iancu,
președinte Poli Timișoara

10
victorii și zece egaluri are Poli în acest
sezon

Publicat: 08 03. 2011, 00:58
Actualizat: 08 03. 2011, 01:00