FCSB a câștigat cu 2-1 împotriva lui Gaz Metan, la Pitești, iar Gigi Becali s-a declarat mulțumit de jocul prestat de echipa sa. Totuși, omul de afaceri s-a declarat deranjat de lejeritatea cu care oaspeții au marcat în a doua repriză.
Gigi Becali a comentat, la finalul partidei, prestația echipei de la care se așteaptă să paseze mai mult: „Sunt mulțumit că am avut multe ocazii. Asta înseamnă că am jucat bine. Atitudine am avut… Nu-mi convine că am luat golul ăla. Nu poate să dea așa de lângă tine. La 2-0 preferam să avem posesie pentru că nu mai aveam nevoie de al treilea gol. Trebuia să pasăm și dacă marcam golul trei era bine. Mereu mă gândesc de ce nu pasăm, de ce nu avem posesia. Pentru că avem jucători valoroși. Aici e o chestiune de antrenor.
Becali a continuat cu o „înțepătură” la adresa lui Dică și cu o laudă pentru Hagi: „Dacă Hagi are posesie, cu echipa pe care o are, înseamnă că antrenorul are valoare. Acolo e clar mâna antrenorului. Nu mai impun nicio schimbare! Mă bucur că Dică vede așa cum vedeam și eu, că Man joacă al doilea vârf. La FCSB nu se face numai fotbal. Trebuie să se facă și bani. Dică a făcut echipa, nu m-am băgat eu”, a declarat finanțatorul vicecampioanei României, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER