„Sunt supărat pentru că trebuia să facem spectacol”

Acționarul lui Dinamo, Vasile Turcu, a vorbit despre partida Dinamo-Gaz Metan Mediaș (1-0), meci în care „roș-albii” au jucat cu un om în plus 70 de minute.

„E bine că am luat 3 puncte. Ieri am prins o zi mai slabă, dar contează că am învins. Ne-am supărat pentru că trebuia să facem spectacol, au fost mulți spectatori care au plecat dezamăgiți. Rednic trebuie să pună la punct ceea ce nu merge la echipă. Nu e o tragedie, nu trebuie să intrăm în panică. Am jucat slab, asta e, dar la finalul campionatului se trage linie și punctele contează, nu spectacolul”, a spus Turcu la postul care deține drepturile de televizare pentru Liga I.

Publicat: 04 08. 2008, 12:09