„Suntem Dinamo și ne dorim mult mai mult!” Reacția lui Mutu după înfrângerea de la Severin: „Sper ca aceasta să fie ultima sincopă”
Adrian Mutu a început cu stângul. La primul meci cu fostul decar al naționalei în postura de director general, echipa lui Ioan Andone a pierdut la Craiova, scor 2-1, după un meci în care oltenii au arătat un joc superior.
Finalul celor 90 de minute l-a găsit pe Mutu vorbind despre ceea ce înseamnă Dinamo. Fostul atacant speră că aceasta este ultima sincopă a băieților antrenați de Andone, nu are motive să se plângă de arbitraj și nu crede că echipa pe care o va conduce va rata play-off-ul: „Băieții au încercat, s-au zbătut, dar nu s-au ridicat la nivelul jocului. Suntem Dinamo și ne dorim mult mai mult de la fiecare joc, adică să câștigăm. Sper ca aceasta să fie ultima sincopă și să ne revenim pentru că nu se poate așa. Nu cred că vom rata play-off-ul. După meci, am fost la brigada de arbitri, i-am felicitat și cred că nici noi și nici Craiova nu avem motive să ne plângem de arbitraj. Voi încerca să identific cu echipa de lângă mine ce putem să facem să ieșim din acest impas. Cele trei puncte cu Pandurii sunt vitale pentru noi, jucătorii trebuie să se odihnească și de mâine să se pregătească foarte bine. Acest loc 8 nu ne convine deloc, sper ca antrenorul și jucătorii să își dea seama de aceste lucruri”, a declarat Adrian Mutu la DigiSport.
După 12 etape, Dinamo ocupă doar locul opt, cu 16 puncte, la 10 de liderul Steaua.