„Suntem distruși de durere!** Mi-au dat lacrimile când l-am văzut pe Florin lovit!”
Craiova l-a pierdut pe golgheterul Costea, Mititelu îl acuză pe
arbitru pentru faza în care atacantul s-a accidentat, iar Mihai
Costea dezvăluie că pur și simplu i-au dat lacrimile când l-a văzut
cum se vaită pe teren.
„Nu-mi vine să cred ce i s-a întâmplat lui Florin. Suntem
distruși de durere. M-a durut inima când l-am văzut jos și urla de
durere. Nu am văzut prea bine faza, eram chiar în spatele unor
jucători de la Poli Iași, dar din momentul când l-am văzut cum se
văita, mi-au dat lacrimile. Nici nu mi-am mai dat seama ce decizie
a luat arbitrul. Nu mă mai interesa dacă era sau nu penalti, sau
dacă portarul trebuia eliminat. Îmi doream doar ca Florin să fie
bine și să poată continua jocul. Din păcate, verdictul doctorului a
fost dur. Florin avea entorsă și cel puțin pentru acest final de
sezon nu mai poate evolua. La pauză nici indicațiile antrenorului
nu le mai auzeam, m-am gândit tot timpul la fratele meu. În repriza
a doua atât eu cât și colegii am jucat pentru el. Mi-am dorit
foarte mult să înscriu ca să-i dedic golul, însă această victorie
îi aparține și lui. În meciurile următoare voi alerga pentru
amândoi și orice gol înscris de mine va fi dedicat lui. Acum îmi
doresc să stea cât mai puțin. Am auzit de la domnul doctor (Claudiu
Stamatescu- n.r.) că minim două luni ar putea lipsi. Sunt sigur că
va reveni mult mai puternic, pentru că este ambițios, am încredere
în el”, a declarat Mihai Costea.
Mihai Costea: „Sunt sigur cu Știința nu va
retrograda”
„Ne va fi greu în acest final de campionat fără el, doar
era cel mai bun jucător, îl simțeam în formă, dar vom lupta până la
capăt și îi asigurăm pe toți că Universitatea va rămâne în prima
ligă. Acum suntem la Vâlcea, pentru că astăzi avem liber, eu mâine
voi reveni la antrenamente, iar el va merge la București la
consult. Sper ca veștile să fie cele mai bune”, a mai spus
Mihai Costea după victoria cu 2-1 în fața lui Poli Iași