Antrenorul formației Rapid, Nicolae Manea, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este decis să-i folosească pe jucătorii Dacian Varga și Tiberiu Bălan, chiar dacă rapidiștii riscă să piardă puncte.
„Acum suntem hotărâți să-i folosim pe Varga și Bălan. Să vedem câte puncte pierdem în continuare. Măcar să le pierdem pe toate. Ni le ia și ne ducem direct în Divizia B. Conducerea decide dacă o să-i introduc sau nu, dacă spun să-i folosesc, îi folosesc, dacă nu, nu. Meciul cu Unirea Alba Iulia va fi foarte dificil, iar marea mea problemă este moralul jucătorilor, foarte scăzut după această veste că am putea pierde cu 0-3 un meci câștigat pe teren. O decizie care ne afectează foarte mult”, a declarat Manea.
Comisia de Disciplină a LPF a amânat, miercuri, luarea unei decizii în cazul contestației depuse de FC Timișoara privind legitimarea jucătorilor Tiberiu Bălan și Dacian Varga de către FC Rapid, după împrumutul lor de la Sportul Studențesc.”În legătură cu contestația depusă de FC Timișoara privind dreptul de joc al fotbaliștilor, Comisia de Disciplină a suspendat soluționarea, cel mai probabil până săptămâna viitoare, până la primirea unui punct de vedere din partea Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor. Asta înseamnă că așteptăm punctul de vedere al Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor privind dreptul de joc și exercitarea dreptului de joc al celor doi fotbaliști. Probabil Comisia pentru Soluționarea Litigiilor va judeca acest aspect în următoarea lor ședință, iar soluția va fi trimisă către noi. În ședința Comisiei de Disciplină se va lua o decizie în acest caz”, a declarat Ion Neagu, președintele Comisie de Disciplină a LPF.
Președintele FC Timișoara, Marian Iancu, a prezentat, marți, actele oficiale de la LPF în care se arată că jucătorii Dacian Varga și Tiberiu Bălan nu aveau drept de joc pentru Rapid în partida cu echipa bănățeană, existând riscul ca rapidiștii să piardă la masa verde întâlnirea de vineri.
La sfârșitul săptămânii trecute, directorul general al FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a anunțat că gruparea timișoreană se va adresa Tribunalului pentru Arbitraj al Sportului de la Lausanne, în cazul legitimării jucătorilor Dacian Varga și Tiberiu Bălan la Rapid București.
Echipa Rapid București a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formația FC Timișoara, în primul meci al etapei a XX-a a Ligii I. La Rapid au jucat Dacian Varga și Tiberiu Bălan, jucători ce au fost împrumutați până la finalul sezonului de la Sportul Studențesc, transferul acestora fiind anunțat în cursul zilei de marți, 2 martie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER