„Suntem în colaps!” EXCLUSIV | Un nou val de depunctări în Liga 1. Se anunță „prăpăd” în fotbalul românesc

This browser does not support the video element.

„Fotbalul românesc e în colaps”, spune directorul Administratiei de Licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru, care anunță noi măsuri drastice în Liga 1.

ASA Târgu Mureș și-a anunțat intrarea în insolvență, însă decizia luată de conducătorii formaței ardelene nu va scăpa echipa lui Mutu de depunctare în noul sezon, spune Duru. Într-o intervenție la ProSport LIVE, oficialul FRF a declarat că în mod sigur „mai multe echipe” din Liga 1 vor fi depunctate, singura „necunoscută” fiind numărul formațiilor ce vor fi depunctate.

În acest sezon, CFR Cluj și Petrolul Ploiești au pierdut câte 10, respectiv 6 puncte din cauza datoriilor acumulate, iar Viorel Duru anunță că și clasamentul noului campionat va fi „modificat” de sancțiunile aplicate cluburilor care au încălcat regulamentul de licențiere.

Am început să primesc documentația de licențiere. Primul club care a venit e chiar liderul clasamentului, Astra. Urmează Viitorul, Dinamo și apoi Steaua, conform programării.

Pe mine nu mă mai miră nimic (n.r. legat de intrarea în insolvență a ASA-ei). Fotbalul românesc e în colaps și ar trebui ca toată lumea să fie conștientă de asta. Nu trebuie să băgăm capetele în nisip și să credem că lucrurile se vor rezolva de la sine.

Avem documente din care rezultă că au respectat regulamentul. E adevărat că la monitorizarea de la 30 septembrie îl încălcaseră, dar din motive de procedură au scăpat fără depunctare.

Cu siguranță, a avut o amânare de plată la data de referință (n.r. jucătorul Sașa Balic).

Pentru sezonul în curs nu mai există posibilitatea depunctării. Pentru sezonul următor vor fi cu siguranță cluburi care vor încălca regulamentul de licențiere. Nu am niciun dubiu că vor fi sancționate, dar nu știu câte (n.r. cluburi vor fi depunctate).

Clubul (n.r. ASA) va fi depunctat pentru că a acumulat datorii înainte de intrarea în insolvență„, a declarat Viorel Duru la ProSport LIVE.

Publicat: 25 03. 2016, 08:41
Actualizat: 25 03. 2016, 08:42