„Suntem pe 14, dar tot echipă mare rămânem”** Ce spune M. Costea de confruntarea cu Dinamo?
Mihai Costea așteaptă cu nerăbdare startul returului, când
Universitatea Craiova va da piept în prima etapă cu Dinamo.
Meciul din Bănie din sezonul trecut a însemnat începutul
sfârșitului pentru „câini”, după acea înfrângere Dinamo intrând pe
o pasă descendentă care s-a transformat în ratarea titlului.
Atacantul Universității nu uită atmosfera creată de fanii olteni și
le promite rivalilor că vor avea noi surprize în disputa de la
finalul lunii februarie.
„Ne gândim cum să ne pregătim mai bine și vom avea timp și
de Dinamo. Este o rivalitate aparte, doar oltenii și «cîinii» o
pricep în amănunt. Craiova a suferit multe în timp din cauza lui
Dinamo, a pierdut titluri, jucători, dar s-a revanșat cum a știut
ea mai bine. O victorie precum cea din primăvară, când au fost
30.000 de oameni cu trei ore înainte de meci, nu se uită
ușor„, a spus Mihai Costea, conform ediție.ro.
Chiar dacă formația antrenată de Wotte se află pe un neverosimil
loc 14 în clasament, Andrei Prepeliță, noul căpitan al juveților,
este convins că echipa se va metamorfoza în a doua parte a
sezonului și va demonstra tuturor că „Știința” a rămas o formație
cu greutate în fotbalul mioritic.
„Suntem pe 14, dar tot echipă mare rămânem. Bancurile cu
olteni nu prea sunt reușite nici într-o asemenea perioadă, tot noi
suntem mai spirituali și facem haz de necaz, așa că alții să lase
ciocul mic!”