„Suntem pe un drum bun!** Vrem să fie așa și după meciul cu Ceahlăul!”
Antrenorul celor de la Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai, a
declarat că obiectivul echipei sale este să-și păstreze
invincibilitatea de-acum încolo, deoarece nu a cunoscut gustul
înfrângerii în acest an calendaristic.
„Jucăm cu Ceahlăul Piatra Neamț, o echipă care în acest
retur se pare că este într-o revenire de formă. A obținut în acest
început de retur o victorie în Ghencea și un egal, în deplasare la
Dinamo. Ceahlăul are o echipă schimbată, cu mulți jucători aduși în
iarnă și un antrenor nou cu care speră să se salveze de la
retrogradare. Pentru noi va fi important să nu pierdem, deoarece
suntem pe un drum foarte bun. În acest an calendaristic nu am
cunoscut încă gustul amar al înfrângerii, nici măcar în perioada de
pregătire din Antalya„, a spus Pustai.
Cristi Pustai a precizat că faptul că atât Lițu cât și Părvulescu
au fost convocați pentru lotul național reprezintă un impediment.
„Atât Lițu cât și Pârvulescu au jucat duminică 90 de
minute, apoi ei au plecat la București, unde s-au prezentat luni la
lotul B, vor juca astăzi un meci oficial. Este un interval foarte
scurt, iar săptămâna această nu i-am avut în cadrul lotului pentru
antrenamente. Acest lucru reprezintă un impediment, dar contează și
câte minute vor juca, pentru că se acumulează oboseala. Este foarte
greu să joci la intensitate maximă și pe un teren greu„, a
încheiat tehnicianul Cristi Pustai.