Supărat pe Piovaccari, Reghe anunță revenirea la programul normal: „Acum avem un obiectiv, să câștigăm Cupa”

Steaua a remizat cu Pandurii (2-2), într-un meci în care mai mulți dintre titularii de bază ai echipei au fost menajați. Reghecampf s-a declarat dezamăgit de eliminarea lui Piovaccari și anunță revenirea la programul normal: „Trebuie să câștigăm Cupa”

„Sunt supărat și dezamăgit. Piovaccari nu avea voie să facă asemenea greșeli. Nu știu ce s-a întâmplat cu el, au fost două faze la care el nu trebuia să reacționeze așa. Am întâlnit vicecampioana României, noi am dat șansa unor jucători care nu au jucat până acum. Sper să nu mai avem parte de asemenea incidente, cum am avut cu Federico. Când conduci cu 2-0 și începi așa de bine, e păcat, mai ales că aveau nevoie de un rezultat bun pentru moralul lor. Filip și Neagu nu sunt sută la sută pregătiți și nu puteau face faza de construcție. Le-am spus băieților lucrul ăsta„, a declarat Reghecampf la Digi Sport.

Steliștii revin la programul normal
 
„De săptămâna aceasta vom intra în program normal. Nu există derby cu Petrolul, noi suntem deja campioni. Noi vom avea un singur obiectiv, să câștigăm Cupa României. Nu știu dacă vor fi suporteri la meciul cu Petrolul, probabil că ar trebui și ei să joace fără spectatori după incidentele de la meciul cu Viitorul. Dar vom vedea ce se va întâmpla’, a mai spus antrenorul Stelei.

Reghecampf l-a vizitat pe Gigi Becali

„În funcție de jucătorii care vor pleca și de cei care vor veni, vom lua anumite decizii. Îmi pare bine că am reușit să ne vedem cu domnul Gigi Becali, este important să îl avem alături de noi. Gigi Becali a spus că vom aduce trei jucători, dar vom vedea, nu este așa ușor’, a mai spus Reghecampf.


Steaua București a terminat la egalitate luni, pe teren propriu, scor 2-2 (2-0), cu Pandurii Târgu Jiu, în ultimul meci al etapei a XXXII-a a Ligii I, în care gazdele au evoluat în inferioritate numerică din minutul 39.

Golurile gazdelor au fost marcate de Keșeru ‘8 din penalti și Iancu ’16, în timp ce pentru oaspeți au înscris Matulevicius ’46 și Nistor ’72.

Atacantul stelist Federico Piovaccari a primit două cartonașe galbene în doar două minute și a fost eliminat de arbitrul Adrian Cojocaru.

Steaua București: Niță – G. Matei, Râpă, Georgievski, Pîrvulescu – Neagu (Târnovan ’70), Filip – Iancu (Vâlceanu ’83), Keșeru (Varela ’46), Răduț – Piovaccari. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Pleașcă, Paraskevas, Erico, Momcilovici (Shamsin ’46) – Anton (Elton ’82), Breeveld (Distefano ’87) – Dos Santos, Nistor, Nicoară – Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraș.

Cartonașe galbene: Iancu ’26, Piovaccari ’38, ’39, Keșeru ’44, Râpă ’74, Niță ’90+5 / Breeveld ‘7.

Cartonaș roșu: Piovaccari ’39.

Arbitri: Adrian Cojocaru (central) – Ovidiu Artene, Ioan Ciocănea (asistenți) – Marius Bocăneală, Bogdan Anghelinei (asistenți suplimentari) – Bogdan Gheorghioiu (rezervă).

Observatori: Aron Huzu, Paul Cazan.

Partida din Ghencea s-a disputat fără spectatori, după incidentele de la meciul Steaua București – FC Brașov, din etapa a XXIX-a a Ligii I.

Publicat: 12 05. 2014, 23:24
Actualizat: 12 05. 2014, 23:32