Medieșenii au aflat de ProSport de schimbarea de program survenită și critică decizia luată ieri de LPF, care dă peste cap planul de pregătire întocmit de Cristi Pustai.
Atât conducerea clubului Gaz Metan, cât și antrenorul Cristi Pustai au mărturisit că au fost luați pe neașteptate de decizia Ligii Profesioniste de Fotbal, care a anunțat luni după amiază că partida cu Steaua se va disputa duminică la ora 20:00, și nu sâmbătă, de la 20:45, cum se stabilise inițial. Directorul general al clubului medieșean Ioan Horoba s-a declarat chiar extrem de deranjat de această schimbare. „Mă surprinde acest lucru, mai ales că ne dă peste cap programul. Antrenorul avea și el stabilit ceva, iar acum totul se schimbă. Sunt tare curios de ce Liga a făcut această mutare. Nouă nu ne convine această modificare”, a punctat Horoba. Mai elegant, antrenorul Cristi Pustai a mărturisit că habar nu avea de modificare și că programul de pregătire va fi regândit. „Acum aud de la voi despre acest lucru. Sunt surprins și atâta tot. Ce mai putem noi face decât să ne pregătim pentru a juca duminică? Asta e! Vom juca cu o zi mai târziu, dacă așa s-a stabilit”, a spus tehnicianul Gazului.
Markovici incert pentru Steaua
Fundașul Zarko Markovic este singurul jucător despre tehnicianul lui Gaz Metan nu știe dacă poate conta la meciul cu Steaua. „Nu este refăcut complet. Vom vedea în aceste zile dacă este posibil sau nu să joace. Nu vrem să riscăm să se accidenteze din nou și nu îl vom forța”, a explicat tehnicianul Cristi Pustai. Prețuri piperate la bilete
Conducerea clubului din Mediaș nu a stabilit deocamdată prețul biletelor de intrare la partida cu Steaua. „Numai azi vom decide cât o să coste. O să facem un anunț mai după amiază și tot atunci vom anunța și de când se pot cumpăra tichetele de acces”, a explicat directorul general Ioan Horoba. Surse din club spun că prețul unui bilet va fi de 50 de lei.
articol scris de Paul Popescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER