SUPER AFACERE: „Câinii” au luat GRATIS doi jucători de la Steaua într-o lună!** Cei doi puști care promit să facă SENZAȚIE la Dinamo și primul 11 al TRĂ‚DĂ‚TORILOR

Chiar dacă între Dinamo și Steaua este o rivalitate uriașă, de-a lungul timpului au existat mai mulți jucători care au făcut pasul de la o echipă la cealaltă. Unii dintre ei au fost acceptați fără probleme de suporteri, alții au avut mult de suferit cu fanii.

Ultimele două exemple sunt Bogdan Răzvan Stavilă (17 ani – foto jos) și Andrei Radu (15 ani). Cei doi juniori s-au transferat la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare de la Steaua în ultima lună, schimbând tricoul roș-albastru cu cel alb-roșu. Primul este atacant și a fost legitimat azi de Dinamo, în timp ce al doilea este considerat unul dintre cei mai talentați portari ai generației sale și a semnat cu roș-albii în urmă cu o lună.

Un caz celebru este cel al lui Ionel Dănciulescu. Acesta a jucat între anii 1995-1997 pentru Dinamo, apoi a plecat în Turcia. A revenit în Liga 1, dar la Steaua, unde a jucat între 1998-2001. În 2001 s-a transferat la Dinamo, unde a rămas până azi, cu două pauze (10 luni în China, 1 an în Spania). La revenirea la Dinamo a avut mari probleme cu fanii, care nu au uitat prea ușor perioada petrecută de „Corb” în Ghencea și nici golurile înscrise în poarta roș-albilor.

Florin Tene, portar crescut la Dinamo, a jucat la Steaua între 1998-1999, iar pentru Dinamo a evoluat în patru perioade: 1986-1987, 1991-1992, 1994-1995 și 2000-2001! Gică Popescu, fostul căpitan al României, a jucat doar 21 de meciuri pentru cele două formații: 13 pentru Steaua și 8 pentru Dinamo!

Alți jucători celebri care au trecut pe la cele două formații: Bogdan Stelea, Adrian Bumbescu, Dumitru Moraru, Ion Vladoiu, Sabin Ilie, Anton Doboș, Valeriu Bordeanu sau Andrei Cristea.

Iată cum arată cel mai bun 11, alcătuit din jucători care au trecut pe la ambele formații:

Bogdan Stelea – Anton Doboș, Adrian Bumbescu, Adrian Matei, Gică Popescu – Dorinel Munteanu, Dennis Șerban, Damian Militaru, Cătălin Munteanu – Ion Vlădoiu, Ionel Dănciulescu

Antrenor: Angelo Niculescu

Rezerve: Dumitru Moraru, Valeriu Bordeanu, Bogdan Bucur, Gabriel Boștină, Daniel Iftodi, Andrei Cristea

Publicat: 05 03. 2012, 17:19
Actualizat: 05 03. 2012, 17:21