SUPER COMBINAȚIA** la care s-a gândit Becali pentru a-l aduce pe Moraes la Steaua

Brazilianul Junior Moraes a efectuat vizita medicală cu Steaua,
chiar dacă clubul din Ghencea nu a perfectat încă transferul său.
Atacantul nu a fost prezent la reunirea de la Mogoșoaia, deoarece
fotbalistul nu are voie să se antreneze cu nicio echipă din
România.

Gigi Becali a dezvăluit cum plănuiește să-l aducă pe Moraes în
curtea roș-albaștrilor.

„Pe Moraes îl vom cumpăra de la bulgari. Am vorbit cu un
patron de club din Sofia să-l ia ei pe Moraes, iar apoi noi îl vom
cumpăra de acolo. Bulgarii
ni-l dau nouă că sunt
băieți buni
. Dacă aici nu putem.. O să se termine
odată cu chestiile astea, cu liga, cu nea Jean, cu nea
Mititcă”
, a spus Gigi Becali.

În acest moment Moraes este în litigiu cu Metalurg Donețk și nu
are dreptul să se antreneze cu nicio formație din țară. Conform mai
multor surse, Moraes va ajunge la ȚSKA Sofia liber de contract,
după care va putea fi cumpărat de Steaua.

Publicat: 16 06. 2011, 18:36
Actualizat: 16 06. 2011, 19:24