SUPER FOTO** Așa arată stadionul de 32 de milioane € de la Cluj: „Walter vrea să-l inaugureze cu Inter”
Primii fotbaliști ai „șepcilor roșii” care au călcat pe noua
arenă din Cluj au fost impresionați de transformarea stadionului ce
va fi inaugurat în vara anului viitor. Alex Păcurar chiar și-a
amintit de vremurile când se echipa într-un vestiar plin de
lilieci!
Doi dintre jucătorii lui „U” au fost ieri în „inspecție” la
stadionul pe care formația clujeană va evolua din sezonul viitor.
Păcurar și Matache se pot lăuda că sunt primii fotbaliști care au
intrat pe noua arenă, pe care primarul Sorin Apostu și președintele
CJ, Alin Tișe, se străduiesc s-o termine în august sau septembrie
2011 pentru a opri exilul lui „U” la Alba. „Incredibil cât de
schimbat e! Ultima dată am fost aici cu Ceahlăul. Arăta rău de tot
stadionul”, și-a amintit Matache, în timp ce Păcurar culegea
informații despre stadiul lucrărilor de la un inginer.
„Era
plin de lilieci. Parcă eram la Valencia!”
Tribunele sunt bine conturate, iar peluza dinspre Someș e aproape
gata. În drum spre acel sector, Păcurar își amintește în ce stare
ajunsese vechiul stadion. „Era o perioadă în care împărțeam
vestiarul cu niște lilieci! Eram un fel de Valencia”, se amuză Alex
Păcurar, care se vede jucând cu forțele Europei pe noul stadion.
„Eu zic să nu forțăm lucrurile. În câțiva ani însă e posibil ca «U»
să joace în cupele europene pe acest stadion. Mi-ar plăcea să joc
cu Barcelona sau poate să întâlnesc din nou Manchester. Să vină și
ei la mine acasă, pentru că eu am fost cu Dinamo pe «Old
Trafford»”, e visul lui Păcurar, împărtășit și de Matache. Portarul
lui „U” e însă și mai optimist: „Cu Păcurar și Piț suntem mai
puternici. Ar fi ceva de vis să prindem cupele europene chiar de
anul viitor. Sunt fan Barcelona și mi-ar plăcea s-o întâlnim. Sper
să ținem și noi pasul cu stadionul”, a spus Matache.
Inaugurarea perfectă:
„Un meci cu Inter”
Planurile lui Florian Walter de a organiza un meci de deschidere a
noii arene cu Inter sau Lyon i-au surprins pe jucători. „Ar fi
incredibil, iar fanii ar merita așa un meci. Am văzut stadioane din
Anglia, Portugalia și Belgia și cred că acest stadion va arăta ca
acelea. Va fi cu siguranță cel mai frumos din România”, crede
Matache, completat de Păcurar: „Nu știam că se dorește o inaugurare
cu Inter. Ar fi ceva deosebit pentru fani. Faptul că se
construiește un stadion nou arată că proiectul de aici e foarte
serios și a contat și acest lucru în venirea multor fotbaliști la
Cluj”, este de părere noul decar al lui „U”.