Într-un interviu acordat revistei Star, atacantul Stelei a spus că s-a apucat de fotbal la 10 ani, antrenat fiind de Mihai Ianovschi, cel care i-a descoperit și pe Mutu, Coman și Neaga.
„Îi sunt recunoscător lui Mihăiță Ianovschi. Este cel care m-a ajutat atât în carieră, cât și în afara terenului, așa cum i-a cerut tatăl meu. Pe această cale, vreau să-i mulțumesc pentru ceea ce sunt astăzi. O altă persoană căreia aș vrea să-i mulțumesc este Sorin Cârțu, antrenorul cu care am debutat în Divizia A”, a spus Bogdan Stancu pentru Star.
Atacantul are o relație bună cu patronul echipei, despre care spune care spune că apreciază oamenii care își fac treaba în echipa Stelei.
„Domnul Gigi Becali apreciază oamenii care își fac treaba pe teren și care demonstrează că își merită locul în echipa Stelei, iar dacă sunt printre preferații dânsului, înseamnă că e un lucru bun. Avem o relație normală, atunci când merit, sunt lăudat, când nu, sunt criticat. Suntem oameni până la urmă, nu putem fi perfecți”, a adăugat Stancu.
Bogdan Stancu crede că toate româncele sunt frumoase, „dar dacă ar fi să numesc una singură, atunci zic Adelina Pestrițu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER