Lucrările de la Cluj Arena au intrat în linie dreaptă. Azi s-a montat prima dintre cele două tabele ale stadionului. „Are 55 de metri pătrați și se poate vedea clar pe ea de la 200 de metri. Cealaltă va fi pusă în funcțiune săptămâna viitoare”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
„Tabelele vor fi ca pe stadionul lui Chelsea. Are un unghi de vizibilitate bun până la 150 de grade, poate funcționa până la temperaturi de +50 de grade. Avem pixeli de la 424 x 24, îndeplinește toate condițile cerute în caietul de sarcini”, a declarat și Dorin Aschilean, directorul ACI Cluj, una dintre firmele care a construit stadionul.
Viitorul stadion municipal din Cluj este construit la standarde UEFA și FIFA și are o capacitate de peste 30.000 de locuri.
La inaugurarea stadionului „U” va avea parte de un super adversar. Conducătorii clubului sunt în negocieri cu Atletico Madrid și cu Hamburg pentru perfectarea unui amical.
Foto: Dan Tăuțan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER