SUPER FOTO** Torje și Cristea, prezenți la „Ora de ProSport”!
Mijlocașul dinamovist Gabriel Torje a declarat, miercuri, la
liceul Jean Monnet din Capitală, cu ocazia „Orei de ProSport”, că
partida cu FC Timișoara, din ultima etapă a turului Ligii I este
cea mai importantă a sezonului, echipa sa având ocazia să se
apropie de primul loc în clasament.
„Cu Timșoara vom avea un meci foarte greu, foarte
important pentru noi, cel mai important din tot sezonul. Cel cu
Steaua intră într-o altă categorie, cel cu Timișoara este important
pentru a rămâne în cursa pentru titlu. Nu au reușit niciodată să ne
bată și sperăm ca în acest meci să nu reușească nici măcar rezultat
de egalitate, pentru că doar victoria ne meține în lupta pentru
titlu. Au jucători valoroși, au cu ce să ne surprindă, dar nu
trebuie să ne gândim la asta, trebuie să ne facem jocul nostru.
Știm că nu au pierdut niciun meci în sezonul ăsta, dar orice are un
început”, a spus Torje.
Partida Dinamo – FC Timișoara, din cadrul etapei a XVII-a a
Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.45.
Acțiunea „Ora de ProSport”, care a avut ca parteneri ziarul
ProSport, postul de radio Pro FM și compania de echipament sportiv
Nike, a constat și într-un campionat de fotbal între echipe formate
din elevi ai liceului Jean Monnet.
Jucătorii dinamoviști și o parte din elevi au avut posibilitatea
să încerce și două modele de ghete pentru fotbal.