SUPER GALERIE FOTO** Sexy derby! Natalia Mateuț și Adelina Pestrițu „încing” Dinamo – Steaua! Vezi ce sfaturi au pentru fotbaliști

Dinamovista
Natalia Mateuț și stelista Adelina Pestrițu prefațează altfel
derby-ul Dinamo – Steaua. Ambele sunt fotomodele, și-au început și
o carieră în televiziune, dar mai au o pasiune comună: fotbalul!
Cele două frumuseți au pozat ieri pentru ProSport și și-au expus
părerile despre derby-ul de duminică.

„Sigur bate
Dinamo!”

Natalia Mateuț le ține pumnii „câinilor roșii”, despre care
spune că vor învinge cu 2-0 în derby-ul cu Steaua

Natalia Mateuț, fiica fostului mare jucător dinamovist Dorin
Mateuț, se bucură la numai 19 ani de o ascensiune rapidă în lumea
showbiz-ului. Natalia vorbește deschis despre pasiunea pe care
tatăl său i-a insuflat-o pentru Dinamo.

Natalia, ești dinamovistă convinsă?
Normal. Continui tradiția până la capăt, nu? Țin cu echipa care l-a
consacrat pe tatăl meu.

Ce pronostic dai pentru marele derby?
Dinamo va câștiga cu 2-0. Sau poate și mai mult, dar, oricum,
Steaua nu va reuși niciun gol!

Te duci la meci?
Cred că da! Am de gând să vorbesc cu tata să mă ia de mână și să mă
ducă pe stadion. Vreau să fiu aproape de dinamoviștii mei, să îi
încurajez.

Are Dinamo puterea să treacă peste pasa mai proastă în care
se află acum și să câștige cu Steaua?

E o perioadă mai grea, dar am speranța că se vor reabilita. Știu că
le e greu, dar trebuie să aibă încredere în ei și să fie optimiști
că totul se va termina cu bine.

„M-a
ajutat enorm faptul că sunt fiica lui Dorin
Mateuț”

Să spunem că ai fi antrenor în „Ștefan cel Mare” pentru o
zi. Care ar fi primul lucru pe care l-ai schimba?

Neapărat le-aș sugera băieților să nu mai apară atât de des prin
tabloide și să se concentreze mai mult la fotbal.

Te-a ajutat în carieră faptul că ești fiica lui Dorin
Mateuț?

M-a ajutat foarte mult. Mi-a deschis multe uși și îi voi fi
recunoscătoare toată viața. Sper să nu-l dezamăgesc și să-i urmez
sfaturile așa cum trebuie. Încerc însă prin propriile puteri să nu
mai fiu numită „fata lui tata”.

Ți-ar interzice tatăl tău să ieși cu un
stelist?

Tata nu e exagerat. Nu ar fi ca în Romeo și Julieta. Nu mi-ar
interzice să ies cu cineva dacă eu l-aș iubi. Poate la început ar
fi câteva șicane, dar nu s-ar împotrivi!

„Multe modele se orientează să aibă relații cu
fotbaliști ca să iasă în evidență. Eu nu sunt
așa!

Natalia Mateuț

„Tata nu prea a agreat ideea ca eu să pozez în Playboy,
chiar dacă nu a fost un pictorial nud. Ne-am cam certat, dar o am
pe mama aproape”

Natalia Mateuț


„Bănel e cel mai
tare!”

Adelina Pestrițu e fan Steaua și îl consideră pe Nicoliță
un bărbat chipeș

Adelina Pestrițu le urează succes steliștilor înainte de derby-ul
cu Dinamo. Fan înfocat al lui Bănel Nicoliță, Adelina ar schimba
multe reguli la Steaua și le-ar permite jucătorilor să facă sex
înainte de meciuri!

De ce fan Steaua?
Când eram mică, tata mi-a zis într-o zi să merg cu el pe stadion și
m-a dus la un meci al Stelei. Am devenit mare fan și pentru că îmi
iubesc tatăl.

Ce șanse are Steaua să bată duminică în
„Groapă”?

Am auzit că Natalia ar fi dat un scor de 2-0 pentru Dinamo. Eu nu
îi dau dreptate. Vorbim după, Natalia! Eu am încredere că Steaua va
câștiga, mai ales că e susținută de mine. (râde)

Poți face un Top 5 al celor mai chipeși
steliști?

Pe 5 l-aș pune pe Tătărușanu, pe 4 pe Lăcătuș, iar pe 3 pe Ilie
Dumitrescu. Îmi place foarte mult de el, are prestanță, este
elegant și un stelist desăvârșit. Locul 2 – Bogdan Stancu. Pe
primul e Bănel. El e feblețea mea, chiar dacă dă autogoluri. Mă
amuză și cred că mi se potrivește. Bănele, te susțin!

Dacă ai fi patronul Stelei, care ar fi prima regulă pe care
ai impune-o la Steaua?

Le-aș interzice internetul, pentru că acolo pot vedea multe, dar nu
le-aș interzice femeile. Ba chiar le-aș da câte o domnișoară
înainte de meci, să facă treabă bună a doua zi. Dacă îi reții de la
o noapte de amor, ei stau cu gândul la femei și nu mai dau
randament.

Cum vezi aparițiile fotbaliștilor prin
tabloide?

Știu un fotbalist care e abonat la știri: Adrian Cristea. E o modă,
dar ei ar trebui să se preocupe de fotbal.

Majoritatea femeilor de vârs­ta ta visează să se
căsătorească cu fotbaliști…

Eu nu visez asta. Ar fi tot timpul departe de mine. Decât să îl văd
toată ziua la televizor cum aleargă după minge, mai bine să stea
lângă mine.

„Steliștii mei să se concentreze să își facă treaba cât
mai bine. Eu îi susțin și le doresc multă
baftă!”

Adelina Pestrițu

Publicat: 15 10. 2010, 05:49
Actualizat: 15 10. 2010, 15:19