SUPER INTERVIU** Lazăr a vorbit pentru prima dată după transferul la PAOK! MOTIVUL pentru care a refuzat rivalele Steaua și Dinamo

Fostul căpitan al Rapidului a scăpat de chinul din ultima parte
a șederii sale în Giulești, dar și de perioada de după, când nu-și
găsea echipă. A semnat cu trupa lui Bölöni, PAOK Salonic, după ce a
ținut la preț și a refuzat alte oferte din țară. Acum a primit o
casă pe malul Mării Egee și așteaptă derby-urile cu Aris,
Panathinaikos și Olympiacos.

Costin, cum e în Grecia?
Senzațional. Crede-mă, sunt cel mai liniștit om din lume. Mă
săturasem de stres în România, apoi în ultima perioadă la Rapid.
Aici am fost primit foarte bine de „Mister” (Ladislau Bölöni), de
colegi, dar mai ales de fani.

Ce te-a convins să semnezi cu PAOK? Unii au spus că
proiectul lui Bölöni…

Eee. Ce proiect? M-au convins oferta foarte bună venită din partea
lui PAOK și faptul că e una dintre echipele de prim-plan în
Grecia.

Apropo de fanii lui PAOK. Cum sunt față de cei ai
Rapidului?

Sunt fanatici, ca și rapidiștii, doar că la un meci amical aici vin
15.000 de oameni, iar la unul oficial… vreo 30.000.

Cum e concurența?
Foarte puternică. Mă bat pe post cu Pablo Garcia, un uruguayan care
a jucat la AC Milan și Real Madrid și cu un columbian, Arias, dar
nu mi-e frică de nimeni. Am șansa mea să joc. Deja am debutat
într‑un amical, cu o echipă de liga a II-a, și am fost apreciat. Am
jucat o repriză, în condițiile în care sunt puțin în urmă cu
pregătirea fizică și nu m-am obișnuit deocamdată cu temperatura. La
Salonic e seara cum e la noi în jurul prânzului.

Regreți că n-ai rămas în România?
Nu. Sub nicio formă. Mi-am dorit foarte mult să joc în străinătate.
Dacă voiam să rămân în Liga I, acceptam una dintre cele patru
oferte pe care le‑am avut. Două oricum erau peste ce-mi oferea
Rapid, dar n-am vrut să joc la „U” Cluj sau Astra și cu atât mai
puțin la Steaua și Dinamo, deși puteam s-o fac. N-am vrut să mă
complic din nou.

Cu ce senzație ai rămas după despărțirea de
Rapid?

Știu că mulți se așteaptă să vobesc urât, dar n-am s-o fac. Cu
excepția ultimelor șase luni, a fost extraordinar în Giulești.
Rapid va rămâne mereu în inima mea. Am văzut că au bătut-o pe
Vaslui cu 3-0. Îi felicit și le doresc să câștige campionatul.

„PAOK joacă la un nivel foarte ridicat. Joi am șansa să
debutez pentru ei și într-un joc oficial, chiar în Europa League.
Jucăm în deplasare, la Valerenga, și, deși sunt de câteva zile
aici, am fost pus deja pe lista UEFA”
, Costin Lazăr,
mijlocaș PAOK

134 de meciuri a
bifat Costin Lazăr pentru Rapid în cei cinci ani în care a jucat în
Giulești, timp în care a înscris și nouă goluri

300 de mii de
euro pe an este salariul lui Costin Lazăr la Salonic, cu 150.000 de
euro mai mare decât ce-i oferea Rapid

45 de minute a
evoluat Lazăr în amicalul lui PAOK cu Pierikos, 1-1, iar presa din
Grecia l-a desemnat cel mai bun jucător de pe teren

Publicat: 26 07. 2011, 03:00
Actualizat: 26 07. 2011, 03:00