SUPER INTERVIU** Wesley explică de ce Vasluiul nu a reușit să câștige derby-ul cu Poli

Vasluienii au dominat, au jucat frumos, însă n-au reușit s-o
învingă pe Timișoara și să-și asigure o poziție cât mai aproape de
câștigarea campionatului. Mijlocașul galben-verzilor, Wesley Lopes
crede că greșeala din defensiva echipei sale o poate costa titlul
pe Vaslui și susține că echipei sale îi trebuie un pic mai multă
concentrare.

Wesley , cât de scump este egalul cu
Timișoara?

Nici nu vreau să mă gândesc. Rezultatul e groaznic. Sunt extrem de
supărat, nu știu ce mai e de spus…

Dar ce n-a funcționat în jocul vostru?
Cine a văzut meciul știe că Vaslui a jucat mult mai bine. Greșeala
a fost că n-am reușit să mărim avantajul și ne-am retras. Nu
trebuia lăsat atacul lor descoperit pentru că ne-au prins pe
contraatac. Am greșit mult.

Ești supărat pe colegii tăi?
Niciodată, suntem un grup care împărțim tot. Îmi pare rău că s-a
făcut acea greșeală de marcaj și le-am dat ocazia să ne egaleze.
Fără acea eroare din defensiva noastră ei erau morți. Totuși, o
echipă care vrea să câștige campionatul și se luptă cu o adversară
directă pentru titlu nu face niciodată astfel de greșeli.

Vorbești ca și cum șansele voastre la titlu s-au
epuizat…

Matematic mai avem șanse, dar e foarte complicat pentru că depindem
de alte echipe, nu de noi.

Este grea această luptă?
Foarte grea. Toți spun că noi avem valoare, dar eu le răspund că nu
e suficient să ai valoare, ci ne trebuie și concentrare și mult
efort. Un meci durează 90 de minute, nu 70 sau 80. Noi am început
bine meciul, ne-am bucurat prea mult când am dat gol și apoi ne-am
pierdut concentrarea.

„Le mulțumesc suporterilor pentru încurajare. Îmi pare
rău că nu i-am putut răsplăti cu victoria”,
Wesley
Lopes da Silva, mijlocaș FC Vaslui

„Campionatul îl câștigă echipa cea mai concentrată și
care nu face nicio greșeală. Ai greșit, pa la
revedere!”
, Wesley Lopes da Silva, mijlocaș FC
Vaslui

12 goluri a
marcat Wesley în acest sezon

Publicat: 06 05. 2011, 18:42
Actualizat: 06 05. 2011, 18:49