Clujenii îi oferă lui Coman 900.000 de euro pentru primul an de contract. Jose Peseiro a fost informat de Dani Coman că are o ofertă mai bună din țară și a decis să nu-l mai folosească în partida cu Olympique Lyon. CFR Cluj este echipa care trage de goalkeeperul rapidist și care i-a propus un salariu de 400.000 de euro pe an, plus 500.000 de euro la semnătură!
Cu doar o săptămână înaintea meciului cu Gloria Bistrița, Jose Peseiro nu știe pe cine va conta între buturi! Urko Pardo nu este bine pus la punct cu pregătirea fizică, iar Dani Coman continuă scandalul cu oficialii clubului, refuzând să semneze prelungirea contractului. Tehnicianul a recunoscut că în debutul partidei cu Lyon a discutat cu Coman și i-a transmis că, dacă nu-și va clarifica situația contractuală cu șefii clubului, atunci nu va mai juca pentru Rapid! „Cu Coman este o problemă mare, care trebuie rezolvată de el și conducere. Având în vedere contextul, nu a jucat cu Lyon. Coman nu a ajuns la un acord cu Taher în ceea ce privește prelungirea contractului.
El trebuie să se întâlnească și să lămurească toată situația sa cu proprietarii clubului. Am discutat cu el înainte de meci și i-am explicat. I-am băgat pe Andrade și pe Marinescu, pentru că eu am nevoie de portar pregătit pentru meciul următor. Iar Coman a înțeles decizia mea”, a spus Peseiro. „Știu că Dani Coman are o ofertă bună. Are posibilitatea de a câștiga mai mult în altă parte”, dezvăluie Jose Peseiro. Iar aceasta vine din Gruia, de la Arpad Paszkany. În timp ce Taher îi oferă portarului un salariu de 1,2 milioane de euro în patru ani, cei de la CFR Cluj îi propun 400.000 de euro pe sezon, plus 500.000 de euro la semnătură!
Â
" Mi-e greu să plec de la Rapid, deși am oferte mai bune. O să mai am o întâlnire cu Taher și sper să se rezolve lucrurile cât mai repede. "– Dani Coman, portar Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER