Mare scandal înaintea derbyului Dinamo – Steaua! Comisia de disciplină a LPF a anulat cartonașul roșu primit de Andrei Cristea la meciul cu Oțelul, iar jucătorul va putea evolua duminică. Steaua iese la atac: „Dinamo umblă cu arme necurate”.
Toată conducerea Stelei a atacat dur decizia celor de la Liga Profesionistă de Fotbal. Duckadam a spus că „e o mare hoție”, iar Gigi Becali și-a atacat finul, pe Cristi Borcea: „E problema lui ce face, dar sunt arme necurate!”
„Râpă a spus că a fost lovit cu capul!”
Marius Stan, președintele gălățenilor, ne-a dezvăluit că lui Râpă i s-a cerut o declarație la Comisia de Disciplină, care a fost trimisă prin fax de la sediul clubului Oțelul. „Copilul a scris că, la faza respectivă, făcea marcaj la Andrei Cristea, care i-a dat un cap în gură. A specificat că era plin de sânge, că și-a pierdut cunoștința pentru câteva momente și că i se clătina dintele. A mai scris că el nu știe dacă a fost intenționat sau nu”, ne-a declarat Marius Stan, care e de părere că „Balaj a procedat corect. Regulamentul e clar în astfel de situații”. Lăcătuș pregătise deja tactica anti-Cristea!
Oficialii steliști nu vor sta cu mâinile în sân și vor face memoriu pentru rejudecarea cazului. Acest lucru va avea loc zilele viitoare, însă șansele de reușită ale roș-albaștrilor sunt foarte mici. De altfel, Marius Lăcătuș a folosit la antrenamentul de ieri, care a început în timp ce se judeca acest caz, un sistem defensiv pentru varianta cu Andrei Cristea în teren.
Tamaș, tot cu Steaua!
În 2009, tot înainte de un derby Steaua – Dinamo, s-a consumat un episod similar. Atunci, Gabi Tamaș a fost iertat de comisiile LPF. Eliminat într-un meci anterior, stoperul a primit doar o etapă de suspendare și astfel a putut fi pe teren în partida împotriva marei rivale, spre indignarea steliștilor.
DéjÀ vu cu Balaj și Cristea
O altă similitudine este legată de eliminarea lui Andrei Cristea. Golgheterul României se află la al doilea „roșu” consecutiv în fața Oțelului, iar arbitrul care i-a arătat avertismentul este tot Cristi Balaj, în partida din returul trecut, meci câștigat de roș-albi la Galați cu scorul de 3-2.
Ce a scris Balaj în raportul de arbitraj
Surse din cadrul CCA ne-au dezvăluit ce a scris Cristi Balaj în raport: „În minutul 90, la doi-trei metri în spatele meu, am auzit o lovitură puternică, m-am întors, l-am văzut pe Andrei Cristea, care se îndepărta de locul incidentului, iar jucătorul de la Galați striga de durere, cu gura plină de sânge. Am fost convins și i-am dat cartonașul roșu pentru comportament violent. Rog comisia să analizeze și proba video!”.
„E cea mai mare hoție. Așteptăm și noi ca Santacroce să spună că Pantelis Kapetanos nu l-a lovit, iar UEFA să-i ridice suspendarea. Balaj ar trebui suspendat pe viață!”, Helmuth Duckadam, președinte Steaua.
„Dacă se începe cu arme necurate, atunci asta e. E problema lui Borcea ce face”, Gigi becali, finanțator Steaua.
„Dacă-l va folosi pe Andrei Cristea, Dinamo riscă să piardă partida la masa verde”, Marian Iancu, finanțator Poli.
„E cel mai mare cadou pe care îl putea primi Dinamo. Nu se poate ridica suspendarea decât în cazul în care se confundă jucătorul… Se creează un precedent foarte periculos”, Narcis Răducan, director sportiv Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER