Suporterii au cerut petrecere pentru titlul 24, șefii au decis: „Ne conformăm”
La numai câteva minute de la declarațiile date de liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustață, care le solicita conducătorilor din Ghencea să reconsidere decizia de a anula festivitatea de celebrare a titlului cu numărul 24, a apărut și răspunsul conducerii. Unul dintre manageri a luat la cunoștință solicitarea suporterilor și le-a oferit acestora răspunsul pe care îl așteptau.
„În urma reacției suporterilor Stelei și a discuțiilor pe care le-am purtat cu Laurențiu Reghecampf și cu unii dintre jucători, vă informez că festivitatea de premiere a Campioanei României 2012-2013 va avea loc la National Arena, marți, 28 mai, imediat după meciul Steaua – FC Brașov, iar echipa va pleca spre Piața Constituției într-un autobuz descoperit, urmând ca în piață să se sărbatorească titlul împreună cu suporterii.
Am înțeles că – indiferent de situația dramatică în care se afla în prezent patronul nostru – nu pot răpi fanilor și băieților bucuria celebrării acestui titlu atât de așteptat și m-am conformat.
P.S. Sper să găsim înțelegere la Primăria Municipiului București și la RATB în sensul de a primi răspunsuri favorabile la solicitările noastre”, a scris managerul pe Facebook.