Suporterii Petrolului au afișat mesaje în tot Ploieștiul împotriva lui Dan Capră. „Pleacă, vinde!” FOTO
- Plecările lui Hamza, Boudjemaa, Benga și Dore sunt contestate de suporteri, deși echipa a fost întărită ulterior prin venirile lui Mutu și Zicu.
Motivul principal al nemulțumirii este faptul că au fost vânduți jucătorii care au ajutat echipa la greu, chiar dacă, în iarnă, conducerea promisese că aceștia vor rămâne și în retur. Transferurile lui Mutu și Zicu nu au liniștit deloc atmosfera în Ploiești, deoarece fanii nu sunt încrezători în utilitatea acestora.
Ședință între fani și conducerea clubului în această seară
Suporterii se tem și de o eventuală plecare a lui Guilherme la Steaua, fiind adus de la Chiajna în perioada în care Reghcampf era tehnicianul echipei respective.
Brazilianului îi expiră contractul în iunie și încă nu i-a fost prezentată o ofertă de prelungire. Acesta cere un contract identic cu al noului venit, Zicu, de 25.000 euro pe lună și 150.000 de euro la semnătură. Fanii își vor exprima nemulțumirile în ședința din această seara, la care va participa și conducerea. Până atunci însă, fanii au împânzit orașul cu mesaje prin care îi cer lui Dan Capră să renunțe la echipă.