Suporterii Stelei, așteptați să sărbătorească titlul de campioană. Duckadam: „Sunt convins că Național Arena va fi arhiplină la finala cu „U” Cluj”
Helmuth Duckadam nu s-a uitat la cele două partide care au decis campioana, tensiunea spunându-și cuvântul și preferând să afle abia la final rezultatele celor două partide. Președintele de imagine al Stelei spune că echipa ar putea să câștige în acest an patru trofee, ceea ce ar reprezenta o performanță extraordinară. Acesta a mai vorbit și despre transferurile care vor urma în vară, atunci când pe banca tehnică este așteptat Mirel Rădoi.
„Nu m-am uitat la niciun meci, a fost foarte mare tensiunea și nu am putut să urmăresc partidele. Am o fetiță de crescut. Nu aveam nicio scuză dacă nu câștigam campionatul. Steaua are o șansă fantastică în acest an, să câștige patru trofee. Pe lângă aceastea două, ar mai fi Cupa și Supercupa. Trebuie să luăm cei mai buni jucători din țară și să încercăm să construim din mers echipa. Trebuie aduși cel puțin 7-8 jucători care să fie dornici de performanță în locul celor care vor pleacă. Sunt convins că Național Arena va fi arhiplină la finala cu „U” Cluj, iar echipa va sărbătorii câștigarea unui nou titlu”, a spus Helmuth Duckadam la Sport.ro.
Steaua a terminat la egalitate, în deplasare, scor 0-0, cu formația CSMS Iași, într-un meci din etapa a 34-a, ultima a Ligii 1, și a câstigat pentru a 26-a oară în istorie titlul de campioană.
ASA Târgu Mureș a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de formația Oțelul Galați, în ultima etapă a Ligii I, mureșenii încheind campionatul pe locul doi, în timp ce gălățenii vor evolua din sezonul viitor în Liga a II-a. Pentru ASA a marcat Mureșan ’39 (penalti), iar pentru Oțelul au înscris Tudorie ’67 și Helder ’90+4.