Suporterii Stelei continuă lupta!** „Călcarea în picioare de către Becali nu se poate șterge cu o victorie la Pitești!”
Suporterii Stelei vor continua protestul! După ce au apărtut zvonuri cum că suporterii vor renunța la protestul contra lui Becali, Asociația Independentă a Suporterilor Steliști(Â AISSÂ ) a remis un comunicat în care explică faptul că nu se pune problema ca să renunțe la proteste.
Suporterii din Ghencea afirmă că nicio victorie la Pitești sau în Champions League nu pot răscumpăra călcarea Stelei în picioare de către Becali. Iată comunicatul în integralitatea sa.
"În lumina ultimelor zvonuri și a întâmplărilor din ultima etapă, de la meciul Steaua – Poli Iași, Asociația Independentă a Suporterilor Steliști dorește să clarifice, încă o dată, motivele care stau la baza protestelor suporterilor steliști.
Nu am trecut cu vederea gestul jucătorilor noștri din ultimul meci, ci dimpotrivă: mesajul lor a demonstrat că atmosfera din tribune nu-i poate lăsa indiferenți și că glasul fanilor ajunge până la ei. Și, da!, suntem de acord cu ei: împreună suntem mai puternici!
Din păcate însă, protestul împotriva lui George Becali nu are nicio legătură cu jucătorii Stelei, nici cu jocul acestora, nici cu actuala poziție din clasament! Starea de saturație la care au ajuns majoritatea suporterilor steliști nu vine din nereușitele acestui sezon: steliștii adevărați au prins ani mai buni și ani mai proști și totuși au rămas neclintiți alături de Steaua.
Protestul îndreptat împotriva lui George Becali (și a lui Valeriu Argăseală) sancționează politica de distrugere și de călcare în picioare a numelui Steaua! Politica de batjocorire a gloriilor roș-albastre, de insulte și amenințări la adresa suporterilor, de transformare a Stelei dintr-o echipă iubită și respectată într-una disprețuită și hulită.
Anii întregi de insulte și lipsa de respect la adresa unor oameni care au făcut Steaua ceea ce încă mai este azi NU POT fi acoperiți prin victorii pe terenul de fotbal, într-un sezon șters și tern. CĂ‚LCAREA ÎN PICIOARE A STELEI NU SE POATE RĂ‚SCUMPĂ‚RA CU O VICTORIE LA PITEȘTI, nici măcar cu un iluzoriu loc în Champions League.
Protestul început strict împotriva lui George Becali trebuie să continue și va continua – nu pentru că Steaua joacă prost, ci pentru că "grație" lui Becali am ajuns să ne simțim prost că ținem cu Steaua!
Da, împreună suntem mai puternici! Steaua suntem noi! "
Asociația Independentă a Suporterilor Steliști