Suporterii Stelei de la Peluza Nord se întorc alături de echipă la meciul cu Dinamo
Reprezentanții suporterilor din Peluza Nord a Stelei au anunțat duminică, 6 martie, prin intermediul unui comunicat afișat pe pagina oficială de Facebook, că se vor întoarce la meciurile echipei de fotbal, decizia fiind luată chiar înaintea derby-ului cu Dinamo
Grupul de suporteri steliști de la Peluza Nord a hotărât să revină în tribune. Decizia vine chiar înaintea derby-ului cu Dinamo. „După mai bine de un an în care am așteptat cu răbdare o soluționare a situației echipei, după ignorarea aproape totală a suporterilor, după multe și multe discuții, acuze, certuri, o mare parte din noi a decis că s-a săturat de tăcere! Vrem normalitate, ne vrem echipa, vrem fotbal, vrem pasiune și am ajuns la concluzia că vocea noastră nu este auzită, că dacă stăm acasă nu avem nici măcar dorința de a rezolva această problemă! Ne-am săturat de vorbe în vânt, de procese, de răsturnări de situație, de comunicate, de promisiuni care nu aduc nimic nou! În aceste condiții, cei care doresc să simtă mirosul ierbii, emoțiile meciurilor, care vor ca vocea lor să fie auzită din interiorul stadionului (fără a lua partea uneia din părți) sunt așteptați la ora 17 – 17:30 la ieșirea din Pasajul Victoria, prețul biletelor fiind de 20 de lei. Obligatoriu în negru!”, scrie în comunicatul postat de liderii peluzei steliste.
Meciul Dinamo – Steaua, din prima etapă a play-off-ului, e programat duminică, 6 martie, de la ora 20:30, pe stadionul din Ștefan cel Mare.