Suporterii Stelei au luat foc după evenimentele din Ghencea. Astfel, într-un comunicat postat pe siteul oficial al fanilor, fcsteaua.ro, toate grupurile de fani, Peluza Nord, Peluza Sud, AISS și ALSS au anunțat că nu se vor prezenta la meciul cu Victoria Brănești.
De asemenea, suporterii anunță că vor demara proteste de amploare pentru a-l pe face pe Becali să plece. Fanii roagă toate gloriile Stelei să nu se mai asocieze cu Becali pentru a-i gira mandatul. Aceștia declară că singurul motiv pentru care Becali apelează la foste glorii este doar pentru un capital fals de imagine.
Redăm comunicatul în întregime:
In lumina ultimelor evenimente – distrugerea proiectului initiat de Victor Piturca de catre creditorul echipei si posibila venire la conducerea tehnica a echipei a lui Ilie Dumitrescu – ALSS, AISS, grupurile organizate de suporteri de la Peluza Sud, Peluza Nord si tribuna a doua tin sa faca urmatoarele precizari :
Consideram normala si profesionista atitudinea domnului Piturca.
Singurul motiv pentru care s-a decis suspendarea protestului impotriva conducerii clubului a fost faptul ca proiectul propus de acesta ne dadea garantia ca este benfic pentru Steaua; asa cum a mai fost precizat in repetate randuri, proiectul domnului Piturca era unul de viitor si atingea principalele probleme mentionate de suporteri de-a lungul timpului, de la promovarea fostelor glorii pana la disparitia nepotismului, sustinerea profesionalismului in cadrul clubului si, poate cel mai important, minimalizarea rolului distructiv pe care il are creditorul clubului atunci cand se implica in mod direct la echipa.
Suntem dezamagiti ca, inca o data, in Ghencea s-a refuzat normalitatea si s-a preferat reintoarcerea la acelasi status quo primitiv instituit si promovat de catre George Becali.
Trebuie precizat ca actiunile desfasurate in ultimele zile si cele care vor fi desfasurate in continuare, au ca scop evitarea oricarei legaturi intre foste glorii steliste si George Becali, lucru care i-ar oferi acestuia un fals capital de imagine.
Aceste actiuni provin tocmai din dorinta ca idolii copilariei multora dintre noi sa nu (re)devina bataia de joc a latifundiarului din Pipera, asa cum s-a intamplat in nenumarate randuri pana acum. Respectand in continuare toate persoanele care au construit renumele Stelei, nu dorim ca acestia, din dorinta de a ajuta echipa noastra si dintr-un sentiment de datorie fata de culorile ros-albastre, sa intre in mocirla creata de catre creditorul echipei.
In aceste conditii, decizia comuna si unanima a ALSS, AISS, a Peluzelor Nord si Sud si a grupurilor organizate de la Tribuna a doua, este de a nu se prezenta la meciul de luni, 16 august, in compania formatiei Victoria Branesti. Facem apel la toti stelistii, precum si la fostele glorii ale clubului, sa nu gireze prin prezenta lor continuarea inevitabila a distrugerii clubului si sa ni se alature in acest demers, precum si in actiunile urmatoare, care vor viza singurul scop al oricarei persoane cu sange ros-albastru – eliminarea din Ghencea a cancerului Becali.
Despartiti de locul ocupat pe stadion, varsta sau conditie sociala, dar uniti de dragostea pentru Steaua, este momentul ca George Becali sa vada ca nu este dorit in Ghencea, ca este absolut singur impotriva adevaratei suflari steliste care il vrea, pentru totdeauna, PLECAT DIN GHENCEA. AISS,ALSS, Peluza Nord, Peluza Sud
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER