Suporterii Universităţii Craiova şi-au ales preferaţii acestui sezon. Cine este considerat MVP de fanii olteni şi cine a marcat cel mai frumos gol | EXCLUSIV

Universitatea Craiova încheie play-off-ul Ligii 1 vineri, 20 mai, de la ora 20:30, pe teren propriu, când o întânește pe Farul Constanţa. Oltenii au parte şi de un epilog la campionat, pe 29 mai, tot pe arena „Ion Oblemenco”, atunci când vor disputa barajul pentru accederea în preliminariile Conference League, în care vor avea ca adversară pe FC Botoşani sau cu Sepsi, în funcţie de deznodământul finalei Cupei României.

Aşa cum obişnuiesc în fiecare an, fanii Universităţii Craiova din gruparea „Supporters UCV” şi-au desemnat premianţii sezonului, respectiv MVP-ul stagiunii şi „Best goal”, cea mai frumoasă reuşită a campionatului, aceştia urmând să-şi primească trofeele la ultimul de acasă din acest campionat.

Cel mai bun jucător al formaţiei lui Laurenţiu Reghecampf din sezonul 2021-2022 a fost desemnat Andrei Ivan. Atacantul de 25 de ani, cotat la 1.6 milioane de euro pe transfermarkt, a adunat în acest sezon 15 goluri şi 11 pase decisive în 37 de partide disputate în toate competiţiile.

Suporterii Universităţii Craiova şi-au ales preferaţii acestui sezon. Cine este considerat MVP de fanii olteni şi cine a marcat cel mai frumos gol

Andrei Ivan i-a devansat în topul preferinţelor fanilor olteni pentru desemnarea MVP-ului stagiunii pe atacantul brazilian Gustavo şi pe portarul italian Mirko Pigliacelli.  

Cel mai frumos gol al acestui sezon a fost considerat cel reuşit de Jovan Markovic, în debutul campionatului, la înfrângerea cu 4-1 a Universităţii Craiova în faţa celor de la FCSB.
Vârful oltenilor a driblat atunci mai mulţi adversari şi a ţintit vinclul, dintr-un unghi aproape imposibil. Golul respectiv a concurat, în opţiunile suporterilor olteni, cu o altă reuşită a lui Markovic, dintr-un meci cu CS Mioveni, atacantul de 21 de ani închizând tabela, scor 5-2, cu un trasor în vinclu, de la 25 de metri. Jovan Markovic a marcat 13 goluri şi a oferit două assist-uri în acest sezon. Cei doi jucători ai Universităţii Craiova vor primi trofeele din partea suporterilor la începutul partidei cu Farul Constanţa. Premianţii stagiunii precedente ai suporterilor Universităţii Craiova au fost Alexandru Cicâldău – MVP, şi Ştefan Baiaram – „Best goal”.
Publicat: 17 05. 2022, 15:05