Suporterii vor demisia lui Andone de la CFR Cluj

CFR nu a putut s-o învingă nici pe Poli Iași, care a obținut primul punct din acest sezon. După ce au urmărit tragerea la sorți de la Monte Carlo și au văzut cum favoriții lor au luat loc cuminți la „masa bogaților”, suporterii CFR-ului au venit cu un scop precis la partida cu Poli Iași. Să forțeze debarcarea lui Ioan Andone. Chelsea și Roma vor poposi în Gruia, iar pretențiile suporterilor par direct proporționale cu performanțele. De asta s-a convins cu siguranță Ioan Andone, căruia i s-a cerut demisia încă dinainte de începerea partidei. „Ando, nu jucăm nimic!” și „Liniște, gândește Andone!” s-a auzit din tribună.

Simțind că ar putea auzi imnul Champions League doar la televizor, Andone și-a pus ultimele speranțe în jucători. Aceștia au jucat însă la fel de apatic ca și până acum și au dat parcă apă la moară suporterilor. Yssouf Kone a vrut să arate că el nu s-a confruntat cu Chelsea doar în jocurile pe calculator, dar a ratat două Tșanse bune, iar Culio, titularizat în premieră în acest sezon, și Dubarbier au părut lipsiți de inspirație.

În partea secundă, jucătorii au demonstrat că țin la antrenorul lor și au asaltat poarta lui Pleșca. Cu cuțitul la os, Andone a introdus artileria grea, dar nici Trică, nici Didi sau Emanuel Kone nu au reușit mai nimic pe un fundal sonor axat pe „Ando, lasă-ne!” și „Demisia!”. Cu mâinile în sân și încercând să-și mascheze disperarea, antrenorul CFR-ului a resimțit pe pielea sa cât de scurt este drumul de la extaz la agonie. și se putea și mai rău, dacă ne gândim că Tănasă, singur singurel cu portarul Stăncioiu, a trimis peste, în ultimele minute ale meciului de la Cluj.

Andone: „Dacă nu mă vor, plec!“
Ioan Andone (foto) spune că o decizie în privința viitorului său la Cluj poate fi luată doar de Arpad Paszkany și de Iuliu Mureșan. „Dacă ei nu mă vor, nu e nicio problemă, plec. Să vină altul mai bun!”, a afirmat Andone. „Sunt primul nemulțumit de jocul echipei.Nu avem posesia mingii și nici precizie la finalizare. E clar că nu se poate mai mult. E o crispare în jocul echipei și voi încerca în această pauză să schimb ceva. Sunt 23 de jucători, dacă ăștia 11 nu pot, o să intre alții”, a zis Andone.

 

 

Publicat: 30 08. 2008, 00:53
Actualizat: 30 08. 2008, 05:03