„Supraviețuim”
Președintele executiv al Politehnicii Iași, Sorin Boca, a declarat că în ultima săptămână a reușit să achite majorității jucătorilor ratele contractuale aferente lunii octombrie.
„Din păcate, nu am reușit să achităm toate datoriile către jucători înainte de Anul Nou, așa cum ne-am propus. Acționarii noștri au fost ocupați cu Sărbătorile și nu au reușit să strângă banii de care aveam nevoie. Am primit niște bani de la Liga Profesionistă de Fotbal din drepturile TV și am achitat ratele contractuale la 80 la sută din jucători. Formele de plată au fost făcute în Ajunul Crăciunului, în aceste zile cred că banii au intrat în conturile jucătorilor. Nu este ceea ce și-au dorit, dar cred că sunt bineveniți și acești bani“, a declarat Sorin Boca. Acesta speră ca în luna ianuarie să fie achitate și celelalte datorii. „Eu sunt totuși optimist că lucrurile se vor rezolva în cel mai scurt timp în anul 2009. Ne dorim ca, până la reluarea pregătirilor, să achităm, dacă nu toate datoriile către băieți, măcar o mare parte“, a continuat Boca. Oficialul din Copou îi asigură pe suporterii ieșeni că Poli nu se va desființa, așa cum s-a zvonit în ultima perioadă: „Vreau să le transmit suporterilor un călduros La Mulți Ani, un An Nou plin de realizări, bucurii, și îi rog în numele jucătorilor și al antrenorilor să rămână alături de echipă. Chiar și atunci când pierde sau joacă mai slab, echipa are nevoie de suportul publicului. Vreau, totodată, să îi asigur pe fanii noștri că echipa nu se va desființa. Este adevărat, avem datorii de un milion de euro, dar asta nu înseamnă că gata, suntem în faliment. Vom strânge această sumă și vom achita datoriile în cel mai scurt timp“.
Un antrenor de la juniori vrea să plece
Unul dintre antrenorii de la Centrul de copii și juniori a spus, sub protecția anonimatului, că se gândește să plece de la Poli. „Nu am mai luat de mult bani. În aceste condiții mă gândesc să îmi găsesc alt loc de muncă. E greu de crezut că se va mai redresa corabia“, a spus acesta.
Traian Marc e optimist
Fostul internațional de tineret susține că Poli va evolua și în campionatul viitor în prima ligă. „Eu cred că Poli are un lot de prima divizie. Comparativ cu alte cluburi, cred că stăm mai bine, punctul nostru slab ar fi partea financiară”, spune el. Marc mai este convins și de faptul că echipa nu se va desființa.