Atacantul FC Brașov, Romeo Surdu, cel mai bun marcator al echipei, a declarat că vrea ca să obțină toate punctele din deplasarea de la FC Vaslui, de sîmbătă, după ce gruparea de la poalele Tîmpei a scăpat printre degete două puncte cu Universitatea Craiova. “Am pierdut două puncte mari în meciul cu Universitatea Craiova. Am făcut un meci foarte, foarte bun, însă este păcat că nu am reușit să ne desprindem și să obținem victoria. Meritam să cîștigăm, pentru că le-am fost superiori din toate punctele de vedere. Acum trebuie să ne mobilizăm pentru meciul de la Vaslui, unde trebuie să obținem cu orice preț victoria”, a spus Romeo Surdu pentru site-ul oficial al clubului. Surdu a marcat golul brașovenilor în meciul cu Universitatea, în minutul 5, dar partida s-a terminat la egalitate, 1-1.
Disputa FC Vaslui – FC Brașov va avea loc sîmbătă, de la ora 18,00.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER