Surpriză! Cum a răspuns Rednic când a fost întrebat despre „subiectul” Claudiu Niculescu. „Tot la Strâmbul s-a ajuns”
Șefii lui Dinamo vor ca apele să revină în matcă odată cu venirea lui Mircea Rednic, însă fanii nu vor uita prea ușor cum s-a renunțat la Claudiu Niculescu, antrenorul care a stat doar trei săpătmâni pe banca trupei din Ștefan cel Mare.
Azi, cu ocazia prezentării oficiale de la Săftica, „Puriul” a vorbit și despre fostul său elev de la Dinamo, antrenor căruia i-a luat locul într-una dintre cele mai ciudate mișcări la nivel de bancă tehnică.
„Am vorbit cu Niculescu. Asta e viața de antrenor. Mi s-a întâmplat și mie să fiu dat afară. Poate că s-a vrut altceva și conducerea a crezut că eu sunt potrivit. Eu l-am propus pe Niculescu la Dinamo, mi-a părut rău pentru el. De ziua mea am fost dat afară, se poate întâmpla în orice moment. Îmi cer scuze lui Niculescu. Niculescu s-a născut cu tricoul roșu-alb, dar până la urmă tot la Strâmbul s-a ajuns”, a spus Rednic, participant cu România, din postura de jucător, la Euro 1984 și CM 1990.
Mircea Rednic (56 de ani) devine pentru a patra oară antrenor al echipei Dinamo. Pregătită în acest sezon de Florin Bratu și Claudiu Niculescu, Dinamo se află pe locul 12, după 11 etape din Liga 1 Betano.