Surpriză de proporții! Jucătorul din Liga 1 dorit de Hagi pentru Champions League
„Acest titlu ne obligă!”, declara Gheorghe Hagi imediat după ce Viitorul devenea campioana Ligii 1, conștient că echipa sa are nevoie de întăriri în vederea partidelor din preliminariile Champions League.
Chiar dacă constănțenii vor intra în competiție pe ruta campioanelor și vor avea parte de adversari de un calibru apropiat, Hagi știe că în această competiție are nevoie și de jucători cu experiență și pare să facă pași în acest sens.
Una din țintele „Regelui” din această vară este japonezul Takayuki Seto (foto sus, alături de Budescu), care în acest sezon a evoluat la Astra, sub formă de împrumut, anunță DigiSport. Seto aparține de gruparea turcă Osmanlispor până în 2018, însă mijlocașul defensiv nu pare să intre în planurile formației la care evoluează și româmnul Raul Rusescu.
Conform sursei citate, Hagi a demarat deja negocierile cu reprezentanții jucătorului și sunt șanse să se ajungă la un acord până când Viitorul va relua pregătirile.
În vârstă de 31 de ani Seto este un jucător care a acumulat multă experiență atât în Liga 1 cât și în cupele europene. Japonezul a strâns aproape 300 de meciuri în tricoul Astrei, dintre care peste 30 în cupele europene.