ProSport a scris ieri că unul dintre portarii echipei Șimleul Silvaniei este urmărit de oficiali ai echipei Dinamo pentru un eventual transfer în iarnă, dar bucureștenii nu sunt singurii care-l vor, în cursa pentru semnătura lui fiind și CFR Cluj.
Bogdan Miron(20 de ani) este noua țintă a cluburilor mari din Liga I, iar fostul antrenor al Șimleului, Adrian Anca, a confirmat interesul clujenilor pentru el: „Miron a avut o perioadă senzațională la finalul sezonului trecut. El rămâne, în continuare, sub monitorizarea Clujului, chiar dacă în ultima perioadă a alternat perioadele bune cu cele mai puțin reușite. Sigur, e un portar tânăr, încă necopt, dar trebuie să aibă evoluții constant bune, ca să poată juca la Liga I”.
Președintele Șimleului, Ioan Gurzău, a decalarat, conform www.sportulsalajean.ro, că pe adresa echipei sale nu a sosit nicio ofertă pentru Miron, dar că tânărul portar nu duce lipsă de interes din partea altor cluburi: „Încă nu am primit nicio ofertă concretă, nici de la CFR, nici de la Dinamo. În schimb, am fost contactat de un apropiat al unei formații nou-promovate pe prima scenă. Vom vedea la iarnă care oferte vor fi mai bune”.
Pe lângă Miron, care a trecut șase luni și pe la Centrul de juniori al lui FC Porto, Dinamo mai este interesată și de un portar de la Voința Sibiu: Lazăr David Beniamin -jucător care a reușit să primească doar trei goluri în 13 etape de campionat.
foto: liga2.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER