Deși Gigi Becali a încercat de-a lungul perioadei de transferuri să rezolve problema jucătorului U21 din echipa lui Nicolae Dică, se pare că soluția vine chiar din lotul echipei. Unul dintre Dennis Man, Daniel Benzar, Robert Grecu sau Paul Szecui va fi alesul noului antrenor al FCSB.
Finanțatorul FCSB-ului a încercat, fără succes într-un final, să-l transfere pe Dragoș Nedelcu, în vârstă de 20 de ani, fotbalist care ar fi jucat în linia mediană alături de Mihai Pintilii. Deși totul ducea spre un accept al jucătorului, mutarea a picat la dorința mijlocașului lui Hagi.
Becali a schimbat strategia, nu va mai transfera vreun jucător eligibil regulii U21, iar Nicolae Dică va fi nevoit să lucreze cu ce are la dispoziție: „Mi-au spus că nu știu pe care să-l aleagă. Man e unul, Benzar e unul, iar el e cea mai mare surpriză. Mai e și acel Grecu. Dică m-a înnebunit o lună de zile că trebuie să-l cumpărăm (n.r. Paul Szecui). L-am luat împrumut. 30.000 de euro plus clauză de cumpărare 300.000 de euro. E un copil pe care l-am cumpărat de la academia de fotbal al lui Dani Coman. Nu știu cine o să fie, pentru că sunt toți patru la aceeași valoare”, a declarat Becali la DigiSport.
Transferul lui Nedelcu la FCSB a picat în doar câteva ore. Inițial, mijlocașul a acceptat oferta lui Becali, ca mai apoi să se răzgândească în privința viitorului său: „Cică a stat, s-a gândit să-l dea și apoi s-a sucit omul. Tu crezi vreodată că Nedelcu la 12-13-14.000 de euro nu venea? Și îți zic că dacă venea la Steaua, în doi ani, pleca mai departe”, a adăugat Becali la DigiSport.
Următoarele meciuri din Olanda ale FCSB-ului:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER