Surpriză în Banat! ACS Poli Timișoara – Viitorul 1-0. Cârstocea a dat lovitura din penalty și a oprit seria echipei „Regelui”

Viitorul lui Hagi s-a împiedicat pe Bega după cinci meciuri fără înfrângere. Alin Cârstocea, fostul fotbalist al lui Hagi, a dat lovitura în minutul 81, dintr-un penalty obținut de Străuț.

Constănțenii pierd astfel trei puncte prețioase și rămân pe locul trei, cu 20 de puncte. ACS Poli sare de la -6 la -3, iar visul timișorenilor, rămânerea în Liga 1, nu mai pare doar o utopie.

  • ACS Politehnica Timișoara: Straton – Străuț, Cânu, Bocșan, Novak – Artean, Llorente – Bărbuț, Croitoru (Șeroni 85′), Doman (Mailat 73′) – Drăghici (Cârstocea 64′). Antrenor: Ionuț Popa.
  • FC Viitorul: Râmniceanu – Benzar, Țîru, Brandan, Boli – R. Marin, Carp, D. Lopez (Hodorogea 67′) – Chițu, Nimely (Coman 46′), Al. Stoica (Casap 75′). Manager tehnic: Gheorghe Hagi.

Cartonașe galbene: Llorente 70′, Mailat 90′ / Lopez 61′.

Cartonașe roșii: -.

Arbitri: Rădulescu George (București), Avram Valentin (București), Marica Mihai Marius (Bistrița); rezervă: Dima Iulian (București). 

Observatori: Salomir Marian (Cluj-Napoca), Mincu Paul (București).

Stadion: Dan Păltinișanu, Timișoara.


Minutul 82: GOL ACS POLI! Străuț scoate un penalty după un duel cu Țîru, Cârstocea transformă fără emoții și bănățenii deschid scorul!


În așteptarea derby-ului dintre Craiova și Dinamo, microbiștii își pot face încălzirea cu partida dintre ACS Poli Timișoara și Viitorul, meci programat la ora 18:00.

Ultima confruntare dintre cele două formații a fost în Cupa Ligii atunci când bănățenii s-au impus cu 2-1.

Viitorul se află pe locul 3 în clasament, la egalitate de puncte cu Craiova și în funcție de jocul rezultatelor poate urca pe poziția a doua.

De partea cealaltă, ACS Poli Timișoara este singura formație care a rămas „pe minus”. ASA Târgu-Mureș și CFR Cluj au plecat de asemenea cu depunctări în acest sezon, dar doar trupa de pe malul Begăi nu reușit să recupereze și se află la -6, pe ultimul loc.

Publicat: 17 10. 2016, 19:54
Actualizat: 17 10. 2016, 19:55