Surpriză la Cluj. „Șepcile” blochează Astra din cursa cu Steaua. „U” Cluj – Astra 1-0

Steaua pare să se apropie de titlu și când nu joacă. Principala urmăritoare a campioanei, Astra, a arătat la Cluj că începe deja să gâfâie în tentativa de a ține pasul cu echipa lui Reghecampf. Mihai Teja, antrenorul „șepcilor roșii” și-a pus în cap să-și bată toți oamenii de la care a învățat meserie. După ce a învins Viitorul lui Hagi, omul care l-a dus la Steaua, tehnicianul l-a enervat în prima repriză și pe calmul Isăilă, cel cu care a colaborat chiar la Astra.

Lemnaru, 9 goluri în campionat
 
Kovacs, un puști de 20 de ani, a „paralizat” defensiva de internaționali a Astrei și l-a lăsat pe Lemnaru singur cu portarul Coman, iar golgheterul Universității a marcat la chiar prima ocazie a meciului (9). Astralii și-au amintit instant că în ultimele 11 meciuri i-a bătut doar Steaua în campionat și s-au năpustit spre poarta lui Veselovsky. Budescu a reluat însă spectaculos dar ineficient (20), portarul clujenilor l-a blocat pe Yahaya (32), iar Mățel a tras pe lângă (40). Printre câteva trageri de timp, care l-au exasperat pe Dinu Gheorghe, clujenii au ratat și ei șansa de 2-0, când șuturile lui Lemnaru (24) și Boutadjine (39).

Veselovsky, omul meciului

În repriza a doua, clujenii au tras cu dinții de avantajul câștigat la pauză. S-au aglomerat în apropierea careului din fața lui Veselovsky și le-au făcut viața un chin lui Budescu, Yazalde sau Alibec. Amorin i-a mai făcut o dată pe steliști să se bucure, ratând din 6 metri (55), iar Veselovsky a și-a arătat reflexele la o dublă ocazie, în urma unui corner (77). Același portar avea să aibă parada meciului, când a prins spectaculos lovitura liberă a lui Budescu (81). Isăilă a fost un sac de nervi pe final, dar n-a putut decât să urmărească jocul de posesie al clujenilor. Astrele au zâmbit Universității și Stelei. Clujenii se apropie de ieșirea din zona retrogradării, iar echipa lui Reghecampf se poate distanța la 6 puncte de Astra.

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA U CLUJ – ASTRA


ECHIPELE DE START

U CLUJ: Veselovski – Ciupe, Abrudan, Ninu, Târnăcop – Bucșă, Kovacs – Boutadjine, Cristocea, Borza – Lemnaru

Rezerve: Niculescu, Neag, Gercaliu, Takacs, Calcan, Lungu, Machado
Antrenor: Mihai Teja

ASTRA: Coman – Mățel, Papp, Ben Youssef, Morais – Yahaya, Laban – Enache, Budescu, De Amorim – Yazalde

Rezerve: Lung, Găman, Cristescu, Seto, Alibec, Iorga, Yoda
Antrenor: Daniel Isăilă

Arbitri: Cristi Balaj, Ovidiu Artene, Mircea Grigoriu


UPDATE: Cel mai răsunător transfer efectuat de „U” Cluj în această iarnă, Max Nicu nu a fost inclus de Mihai Teja în lotul pentru meciul cu Astra. Tehnicianul e nemulțumit de prestațiile fostului internațional, din partidele cu  Steaua și, mai ales Ceahlăul. La partida cu nemțenii Nicu a fost schimbat încă de la pauză. Mijlocașul de 31 de ani a debutat în acest an în Liga I, el având 158 de partide în primele două ligi din Germania.


Un singur punct au strâns clujenii lui Mihai Teja în cele două meciuri jucate până acum de la reluarea campionatului (0-2 cu Steaua și 1-1 cu Ceahlăul). Antrenorul „șepcilor roșii” se declară nemulțumit și spune că așteaptă mai multe de la echipa lui. De partea cealaltă, Astra vine după victoria la scor cu Corona Brașov, dar Isăilă s-a arătat nesatisfăcut de jocul echipei.

Dacă Budescu și Compania sunt cu gândul la derby-ul dintre Steaua și Dinamo, acolo unde speră ca liderul să se împiedice de marea rivală, ardelenii au nevoie de orice punct în încercarea de a se salva de la retrogradare

Teja: „Sperăm să vedeți punctele slabe ale Astrei în meciul cu noi”

„Cunoaștem Astra, e o echipă solidă, dar ca și orice echipă are și puncte slabe. Care sunt acelea? Sperăm să le vedeți vineri seara. Pentru noi orice meci a devenit capital, avem nevoie de puncte în fiecare etapă, indiferent cu cine jucăm. Rezultatele din etapa trecută nu ne-au fost favorabile. Așa se întâmplă. Cu Oțelul am câștigat noi în minutul 90, acum a venit rândul Viitorului și celor de la Poli să ia puncte pe final de meci. Cu Astra intrăm doar cu gândul la victorie. Noi nu jucăm pentru Steaua, noi jucăm pentru Universitatea Cluj, e important să ne dăm nouă o mână de ajutor. Ne uităm la clasament și din păcate suntem tot acolo sub linie. Sperăm ca în câteva etape să ieșim din zona retrogradării. Pentru asta trebuie să muncim mult. Jucătorii noi veniți trebuie să se integreze cât mai repede, aștept mai multe de la ei”, a spus Mihai Teja.

Publicat: 28 02. 2014, 22:31
Actualizat: 28 02. 2014, 22:32