Surpriza lui Sânmărtean: revine pe teren! „Sunt discuții în Liga 1, mă gândesc”. Planul „magicianului”

Lucian Sânmărtea se pregătește pentru o revenire pe teren și anunță că va lua în calcul inclusiv variante din Liga 1, dacă nu va reuși să prindă un contract bănos în străinătate.

Rămas liber de contract după despărțirea de Al-Taawoun, Sânmărtean simte că mai are ceva de oferit fotbalului, chiar dacă a ajuns la 37 de ani, iar în prezent trage pentru a-și recăpăta forma fizică.

Sânmărtean a dezvăluit că există deja contacte din România, în Liga 1, dar că nu e încă decis la ce echipă va juca. Prioritate vor avea însă ofertele din străinătate.

„Încă nu am pus bine la punct planurile de viitor. Sunt într-o pauză prelungită, mă bucur de vacanță alături de familie. Mă antrenez cu domnul Falemi, țin să-i mulțumesc

Orice discuție este deschisă pentru mine. Pentru mine ar fi ideal dacă aș putea continua undeva pe afară, pentru că, pentru mine, situația financiară este importantă, sunt spre final. Dacă nu se concretizează nimic, aș putea discuta și cu echipele din Liga 1. Mi-ar plăcea să mai joc puțin, atât cât mai pot și cât mă mai ascultă corpul.

Sunt ceva discuții cu echipe din Liga 1, dar doar la discuții am rămas, pentru că încă nu m-am hotărât. Mingea este la mine și o să iau decizia în următoarele săptămâni.

Încă am plăcerea de a juca, organismul mă ascultă, motivație încă am. Este important pentru mine ceea ce își dorește și familia„, a declarat Sânmărtean la Digi Sport.
 

Publicat: 18 08. 2017, 11:02
Actualizat: 18 08. 2017, 11:03